”Încă de la preluarea mandatului mi-am dorit să văd în teren o pădure virgină, tocmai pentru că pe teritoriul României se regăseşte cea mai mare suprafaţă de păduri virgine din Europa, dar şi pentru că multe dintre ele nu au încă un regim corespunzător de protecţie. Am cerut Departamentului de păduri din Ministerul Mediului să-mi propună soluţii pentru punerea sub protecţie a tuturor pădurilor virgine care încă mai există în România (…) Vestea bună pe care vreau să v-o dau este că astăzi (marţi, 12 iulie 2016, n.r.) am semnat Ordinul de Ministru prin care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – România creează cadrul legal de inventariere şi punere sub protecţie a tuturor pădurilor virgine din România (…)”, a spus Paşca Palmer.

Conform documentului, constituirea şi actualizarea permanentă a Catalogului se face de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, un astfel de document fiind de interes public, şi se publică pe pagina de internet a respectivei entităţi.

Pentru constituirea Catalogului, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură transmit acesteia evidenţa suprafeţelor de pădure încadrate în categoriile funcţionale 1.5j – păduri virgine şi 1.5o – păduri cvasivirgine, conform amenajamentelor silvice.

Studiul pentru includerea în catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România va fi elaborat de către specialişti, care trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiţii: să aibă studii superioare în domeniul ştiinţelor naturii – silvicultură, ecologie, biologie, cu experienţă de minimum 5 ani în domeniu şi să fie atestat ca şef de proiect în amenajarea pădurilor sau persoană atestată în domeniul protecţiei mediului pentru evaluări de mediu; cercetător ştiinţific gradul III în domeniul ştiinţelor naturii – silvicultură, ecologie, biologie; să fie cadru didactic în universităţi cu specializări în domeniul silviculturii, ecologiei şi biologiei.

Rezultatele studiilor se depun anual, în original şi în format electronic, la structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în perioada 1 martie – 30 septembrie.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului, autoritatea publică centrală răspunzătoare de silvicultură desemnează reprezentanţii din cadrul structurilor teritoriale de specialitate responsabili cu aplicarea prevederilor prezentului ordin.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a publicat pe 24 mai, pe site-ul propriu, în dezbatere publică, Proiectul de Ordin de Ministru privind constituirea Catalogului Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine din România. Potrivit datelor Romsilva, în România se estimează că sunt în jur de 200.000 – 300.000 de hectare cu păduri virgine, suprafeţe care trebuie, însă, verificate prin prisma indicatorilor stabiliţi de către autoritate. (Sursa: Agerpres)