Astfel, Guvernul menţine şi în anul 2012 numărul maxim de 5.500 de autorizaţii de muncă ce pot fi eliberate străinilor pe teritoriul României, dar pune accentul pe lucrătorii înalt calificaţi, potrivit unei Hotărâri publicate joi în Monitorul Oficial.
Conform HG adoptate săptămâna trecută, deşi numărul maxim de autorizaţii de muncă acordate străinilor din afara Uniunii Europene rămâne acelaşi ca în 2011, în anul 2012 se introduce categoria autorizaţiilor destinate lucrătorilor înalt calificaţi, pentru care vor fi disponibile maximum 1.000 de astfel de documente, în interiorul totalului de 5.500. În schimb, numărul autorizaţiilor pentru lucrători permanenţi scade de la 4.000 la 3.000.
În anul 2012, pentru lucrătorii străini detaşaţi vor fi disponibile 700 de autorizaţii, pentru sezonieri – 100, pentru lucrători stagiari – 200, pentru sportivi – 300. De asemenea, numărul autorizaţiilor de muncă nominale va fi de maximum 100.
Ministerul Muncii şi-a fundamentat proiectul de HG invocând necesitatea aducerii de specialişti străini în România, pe fondul plecării specialiştilor români în străinătate.
De asemenea, este avută în vedere şi aducerea de experţi din afară în vederea derulării proiectelor pe fonduri europene.
Guvernul estimează că va încasa 1,1 milioane euro la bugetul de stat, de pe urma eliberării tuturor celor 5.500 de autorizaţii, având în vedere costul de 200 euro pentru fiecare, cu excepţia autorizaţiilor de muncă acordate studenţilor sau lucrătorilor sezonieri pentru care se plătesc 50 euro.