Soluţiile au fost prezentate la Summitul Michelin Challenge Bibendum de la Chengdu. Evenimentul este dedicat inovaţiei în mobilitate.

Una dintre temele summitului a fost fabrica viitorului, în cadrul căreia compania japoneză Fanuc Corporation a prezentat o nouă generaţie de roboţi,"verzi".

"Utilizarea de roboţi creşte productivitatea pe unitate de producţie cu 75%, în timp ce costurile anuale pentru companie scad cu 10%. Astfel, economiile anuale la nivel mondial ajung la 1,2 trilioane de dolari", a declarat Kiyonori Iniba, directorul general a diviziei Robot din cadrul Fanuc.

El a arătat că utilizarea roboţilor devine din ce în ce mai ieftină, în timp ce eficienţa acestora este în creştere.

"Prima generaţie de roboţi pe care am produs-o avea o autonomie de 24 de ore, a doua generaţie avea autonomie de 72 de ore, iar preţul s-a redus cu 10%, iar a treia generaţie are o autonomie de 720 de ore, iar costul s-a înjumătăţit. Venim acum cu roboţii verzi, care colaborează cu oamenii în procesul de fabricaţie", a precizat Iniba.

El a adăugat că aceşti roboţi pot lucra direct cu ceilalţi angajaţi dintr-o fabrică, putând fi ghidaţi manual de către aceştia.

"Angajaţii vor putea vorbi cu roboţii, îi vor putea ghida astfel încât să îi ajute în ansamblarea anumitor produse. Roboţii pot fie să aducă anumite părţi dintr-un produs în timpul ansamblării, fie să ajute oamenii să ridice anumite componente mai grele", a explicat Iniba.

Subiectul central al summitului a fost mobilitatea sustenabilă şi accesibilă tuturor.

În acest sens, dominicana Paola Santana a propus utilizarea dronelor, vehicule mici fără pilot, ca soluţie de mobilitate în special în zonele sărace, fără un sistem de transport dezvoltat. Programul se numeşte Matternet şi este deja funcţional în Buthan şi Papua Noua Guinee, pentru transportul urgent de medicamente.

La capitolul automobile electrice sau hibride, Renault a prezentat mai multe modele, printre care Zoe, Kngoo sau Fluence, alţi constructori de maşini care au venit cu astfel de soluţii fiind BMW, Peugeot, Mercedes sau Porsche.

O nouă provocare pentru viitor este reprezentată de autovehiculele autonome, fără şofer. Compania franceză Ligier Group a prezentat EZ-10, primul autobuz fără şofer. Proiectul este la stadiul de prototip şi este realizat în parteneriat cu Institutul Pascal din Clermont-Ferrand, Franţa. Autobuzul poate transporta 10 pasageri şi merge cu o viteză de 20 km/oră, însă creatorii acestuia vor să o crească până la 40 km/oră.

Michelin Challenge Bibendum are loc în perioada 11-14 noiembrie în Chengdu, capitala provinciei Sichuan din vestul Chinei.