Revenire formidabilă! Simona Halep, în finala de la Doha! Elina Svitolina a rămas fără cuvinte, după ce a fost la un pas de victorie
Victorie formidabilă pentru Simona Halep împotriva Svitolinei, după un meci incredibil pe care românca a fost la un pas să îl piardă, însă a revenit spectaculos și a ajuns în finala de la Doha.
Simona Halep – Elina Svitolina 6-3 / 3-6 / 6-4
Fostul lider WTA a început foarte bine meciul. S-a desprins rapid în primul set, pe care l-a câștigat, 6-3, având nevoie de 3 mingi de set.
Al doilea set n-a fost unul prea reușit pentru Simona, Svitolina fiind cea care a reușit rapid break-ul. Ca și Halep, a dus repede scorul la 3-1, iar apoi și-a adjudecat setul, 6-3.
În decisiv, începutul de set al Simonei a fost de oribil. Românca a atacat în continuu, greșelile neforțate au oferit șansa Svitolinei să se desprinde la 4-1.
Halep n-a renunțat însă. A avut o revenire incredibilă, reușind 5 game-uri consecutive. Svitolina a ratat 3 mingi de 5-1, iar din acel moment s-a prăbușit și nu a mai putut face nimic. Simona merge în finală, unde va juca împotriva lui Elise Mertens sau Angelique Kerber.
Scorul înfruntărilor directe rămâne în favoarea Elinei Svitolina, 4-3. Ucraineanca avea până azi 3 victorii consecutive cu Simona Halep.
În cealalată semifinală se întâlnesc Elise Mertens și Angelique Kerber, iar finala are loc sâmbătă de la ora 14.00.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





