Reuters: Ungaria ar putea lua lecţii de la România pentru acordul cu FMI

Reuters: Ungaria ar putea lua lecţii de la România pentru acordul cu FMI
Publicat de CAPITAL la 13 ianuarie 2012, 15:10

România ar putea oferi lecţii Budapestei când miza este obţinerea unui credit de salvare din partea Uniunii Europene şi a FMI, notează vineri agenţia Reuters, într-o paralelă privind situaţia celor două state.

Respectând strict termenii unui program similar, Bucureştiul a reuşit să îşi repună economia, altădată frământată, pe drumul creşterii. Acest drum va fi însă dureros pe termen scurt şi îi va pedepsi pe decidenţii politici care au pus-o în aplicare. Confruntat cu un maxim al costurilor creditării, care riscă să-i alunge pe investitoriii străini, premierul ungar Viktor Orban a renunţat la abordarea confruntaţională cu creditorii şi încearcă să aducă unele corecţii.

Este însă probabil ca Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să ceară atât renunţarea la reformele care au definit guvernarea FIDESZ, cât şi noi măsuri de compensare a acestora, ceea ce ar putea duce la şi mai multă austeritate.

Această poziţie dură l-a obligat pe Emil Boc să impună măsuri de austeritate impopulare, în pofida amplei opoziţii publice şi a unei căderi abrupte de popularitate, factori pe care Orban îi va lua, cu siguranţă, în considerare.

Dacă Ungaria va încheia acordul, acesta va stabiliza economia şi va promova reforma. Negocierile vor fi însă dure. "FMI a fost puţin flexibil în cazul României şi va fi şi mai puţin flexibil cu Ungaria. Va dori să inverseze reforme cheie sau aspecte ce vor fi foarte sensibile pentru votanţii FIDESZ, iar aici lucrurilor vor deveni foarte dificile", consideră Nicholas Spiro, economist specializat în probleme de riscuri suverane.

Atât Ungaria, cât şi România şi-au asigurat credite de salvare de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în momentul culminant al crizei economice, când au fost confruntate cu recesiune, plecări de capitaluri, devalorizare monetară şi deterioarea balanţelor externe.

Drumurile lor s-au despărţit apoi. În 2010, premierul Orban, nou ales, a pus capăt cooperării cu FMI şi a început o politică în favoarea creşterii, majorând taxele bancare şi asupra altor firme străine, şi tăindu-le apoi pentru întreprinderile mici şi majoritatea populaţiei ungare.

România, în schimb, a încheiat un nou acord cu FMI în 2011. Acum, România este mai bine plasată decât Ungaria de agenţiile de rating Moody’s şi Fitch în privinţa riscului investiţional, şi, după doi ani de recesiune, pare că va depăşi majoritatea ţărilor din regiune, cu o creştere de 2% în acest an, notează Agerpres.

De asemenea, Banca Naţională a României a reuşit să reducă rata dobânzii de referinţă în ultimele sale două şedinţe, până la 5,75%, iar leul a pierdut doar 2,5 procente în faţa euro în ultimele şase luni, faţă de deprecierea de 14,2% a forintului ungar.

"Acesta a fost un tratament care a dat în cele urmă rezultate, deşi cu anumite costuri. Boc s-a confruntat cu ani de frământări politice, iar măsurile sale de austeritate l-au făcut atât de nepopular, încât guvernul său ar putea să nu supravieţuiască alegerilor din toamna acestui an", a comentat pentru Reuters Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor din Construcţii (ARACO).

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.