Grupul PPE din Parlamentul European a decis că eurodeputatul Siegfried Mureșan, din postura de vicepreședinte, va coordona activitatea grupului în domeniile buget, dezvoltare regională, agricultură și control bugetar. „Este exact ceea ce mi-am dorit deoarece acestea sunt domeniile cele mai importante pentru România”, a scris Mureşan pe pagina sa de Facebook.

El a explicat şi care este importanţa acestor comisii:

„- În Comisia pentru bugete se decide câte fonduri europene primește România, în ansamblu.
– În Comisia pentru agricultură se decide exact în ce condiții vor ajunge aceste fonduri europene la fermierii români.
– În Comisia pentru dezvoltare regională se decide cum vor fi folosiți acești bani în România pentru construcția de autostrăzi, pentru modernizarea liniilor de cale ferată, pentru reabilitatea termică a blocurilor sau pentru conectarea localităților la gaze.
– În Comisia pentru control bugetar, ne asigurăm că fondurile europene sunt folosite corect, că ele ajung la oamenii cinstiți, fără fraude și alte nereguli.”

În încheiere, Siegfried Mureşan precizează că va lucra strâns cu colegii europarlamentari ai PNL din aceste comisii, adică cu Mircea Hava, Daniel Buda, Dan Ştefan Motreanu şi Marian-Jean Marinescu.

Te-ar putea interesa și: