Reuşită extraordinară pentru ţara noastră! România este în top 5 mondial
Ţara noastră a obţinut o victorie importantă la nivel internaţional: România a ajuns în top 5 la nivelul unui clasament realizat de platforma online de rezervări AirBNB. Ţara noastră va reprezenta un punct de atracţie în 2020.
România a fost nominalizată în top 5 al celor mai căutate destinaţii pentru anul 2020 de către platforma internaţională AirBNB, potrivit unui comunicat al Ministerului Turismului. Reprezentanţii platformei online de rezervări descriu România ca fiind o destinaţie recunoscută pentru peisajele unice, în care turiştii se pot bucura de experienţe unice şi situează ţara noastră între destinaţiile consacrate, precum Statele Unite, Spania, Thailanda sau Australia.
AirBNB estimează că România va cunoaşte în 2020, conform estimărilor, o creştere a rezervărilor de 298% faţă de anul 2019. Aceste estimări vin după ce, în acest an, conform datelor INS, sosirile vizitatorilor străini în România au crescut, în primele opt luni, cu peste 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Aceste estimări pentru anul 2020 ne arată încă o dată potenţialul enorm pe care România îl are din punct de vedere turistic. Datele INS ne arată o creştere a vizitatorilor străini care au ajuns în ţara noastră în primele 8 luni ale anului 2019 dar, totodată, o creştere cu aproximativ 8% a numărului de turişti români care au ales să îşi petreacă vacanţele în ţara noastră şi să redescopere România ca destinaţie turistică”, a afirmat ministrul de resort, Bogdan Trif, citat în comunicat.
Potrivit acestuia, măsura voucherelor de vacanţă a fost cea care a stimulat foarte mult industria turistică de la noi din ţară.
„În acelaşi timp, trebuie spus că, în acest an, sunt cu aproximativ 15% mai multe societăţi comerciale private care au ales să acorde vouchere de vacanţă angajaţilor. Acest lucru dovedeşte încă o dată că această măsură a fost una care a avut nu doar un rol social ci şi un rol economic important”, a mai arătat Trif.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





