Chez Marie este, pentru mine, un astfel de local. De fiecare dată am câte ceva să-i reproșez, am petrecut câteva seri foarte plăcute acolo, dar au fost și zile în care m-am jurat că nu mă mai întorc. Este un restaurant mai degrabă mediocru. Însă eu continui să-l vizitez. Oare de ce? Motivul principal este legat probabil de zona în care se află. De când mă știu eu în București iubesc Grădina Icoanei, străzile și casele de acolo, iar intersecția dintre Verona si Dionisie Lupu, cu Biserica Anglicană și peretele acela de pe colț, plin tot timpul cu graffiti-uri viu colorate care se schimbă periodic îmi este, probabil, cel mai drag loc din orașul ăsta atât de chinuit. Ei bine în zona aceea a existat vreme de ani de zile un restaurant franțuzesc, Trocadero, al cărui nume și specific m-au ținut tot timpul departe pentru că în vremurile acelea eram doar un puști și mă gândeam că nu e de nasul meu. Într-o bună zi s-a închis, clădirea a stat un pic în paragină și apoi s-a deschis acolo un alt restaurant, Chez Marie. Prin urmare, principalul său atu ar putea fi locația.

Într-o zi am hotărât să vizitez noul local. Deja primisem niște referințe destul de elogioase despre el și fusesem asigurat că nu este pe atât de scump pe cât poate părea din afară. Această primă întâlnire cu Chez Marie a fost una fericită. Locul era plin, multă lume bună, mâncarea a fost gustoasă și serviciul fără reproș. Atunci am văzut-o și pe doamna Maria sau doamna Popa, proprietara restaurantului, care se vede că are un rol foarte important și în bucătărie. Prezența ei acolo și în fotografiile expuse din loc în loc îi dau un aer binevenit de familiaritate locului. Și acesta poate fi un alt atu al restaurantului.

Următoarele vizite la Chez Maria n-au mai fost atât de reușite. Am început să aprofundez meniul, am descoperit că nu toate lucrurile gătite de doamna Popa și echipa ei de la bucătărie sunt bune, am așteptat de câteva ori nepermis de mult să fiu întrebat ce doresc sau ca să primesc niște mâncăruri care nu erau atât de elaborate și de cele mai multe ori am trăit cu impresia că plătesc un preț cam mare pentru o experiență nu tocmai fericită.

Cu toate astea, restaurantul este de ani de zile plin și atmosfera de acolo este mai tot timpul una plăcută. Vara au și o mică terasa cochetă și deseori neîncăpătoare de unde poți admira Biserica Anglicană și poți respira aerul boem al cartierului acela frumos. Chez Marie este, una peste alta, un restaurant care merită recomandat, un loc în care ai toate șansele să petreci o seară plăcută în oraș.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

Meniul la Chez Marie este destul de stufos. Poate prea mare și prea ambițios pentru pregătirea și talentul celor de la bucătărie. Însă eu am gustat câteva lucruri care mi-au plăcut și pe care vi le recomand fără ezitare. La aperitive puteți încerca Burrata cu salată și roșii cherry (38 de lei). Nu au tot timpul, însă e mereu proaspătă și gustoasă. Puteți încerca și una dintre salatele clasice – de vinete, de icre sau fasole bătută (12 lei). Supa gulaș (16 lei) și crema de ciuperci (14 lei) sunt iarăși bune. La felul doi vă recomand rața Chez Marie servită cu sote de varză roșie și fasole verde cu usturoi (48 de lei), pastrama de oaie servită cu mămăliguță și mujdei (38 de lei) sau tochitura casei (28 de lei). La desert merită să încercați fondantul de ciocolată (16 lei), cheese cake (16 lei) sau plăcinta de mere (14 lei). Lista de vinuri este destul de mare și veți găsi în ea câteva titluri românești foarte bune. Vă recomand Artizan alb de la Domeniile Săhăteni (59 de lei) sau Feteasca Neagră de sub același brand (65 de lei)

Legendă

Mâncare: 3 puncte din 5
Serviciu: 3 puncte din 5
Atmosferă: 4 puncte din 5

Chez Marie
Dionisie Lupu 48
031.107.20.33, 0730.344.810www.chezmarie.ro