Așadar, autoritățile moldovene l-au chemat pe ambasadorul rus Oleg Vasneţov la sediul MAEIE, pentru a da explicații cu privire la declarațiile unor oficiali ruși care au spus că Republica Moldova s-ar îndrepta către „pierderea suveranităţii”.

Autoritățile moldovene spun că limbajul rușilor este absolut inacceptabil

„Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene nu va comenta limbajul absolut inacceptabil al declaraţiilor unor oficiali ruşi, expuse astăzi, dar subliniem faptul ca ambasadorul Federaţii Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, va fi convocat la minister pentru a i se cere explicaţii pe marginea afirmaţiilor ce vizează ţara noastră”, au transmis autoritățile moldovene într-un comunicat.

Amintim că este pentru a doua oară în mai puţin de zece zile când ambasadorul Federaţiei Ruse este convocat la ministerul condus de vicepremierul Nicu Popescu, în contextul unor relaţii tensionate între Moscova şi Chişinău.

Ambasadorul fusese convocat şi săptămâna trecută la sediul MAEIE

Ambasadorul fusese convocat şi săptămâna trecută la sediul MAEIE pentru a fi anunţat că un diplomat de la Ambasada Rusiei a fost declarat persona non grata, fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldovei.

Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău calificase decizia drept „încă un pas neprietenos” din partea Chişinăului în raport cu Rusia, care „nu va rămâne fără răspuns”, iar marţi ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la rândul său la MAE rus comunicându-i-se că un diplomat moldovean va fi expulzat.

La momentul respectiv, Moscova a anunţat că interzice intrarea în Federaţia Rusă pentru patru oficiali din Republica Moldova: ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco şi deputaţii PAS Oazu Nantoi, Olesea Stamate şi Lilian Carp.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a reacționat

Amintim că reacția autorităților moldovene a apărut după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat vineri că autorităţile de la Chişinău iau în mod deliberat decizii care duc spre pierderea suveranităţii ţării.

Mai mult, această declarație a venit după ce vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, a spus că Moldova nu mai există ca ţară întrucât liderii locali „au vândut-o României”.

În acest context, Dmitri Peskov a fost întrebat dacă Rusia este de acord cu opinia exprimată de Dmitri Medvedev.

„Ei şi-au distrus deja limba, nu o mai numesc limba moldovenească. Vedem o tendinţă de absorbţie din partea României. Vedem acţiuni menite să le limiteze în mod deliberat propria suveranitate şi aşa mai departe.

Deci, în acest sens, există într-adevăr procese destul de curioase care se desfăşoară acolo şi care nu se corelează cu starea de spirit din societate, pentru că, de asemenea, vedem cu toţii proteste, vedem un număr mare de disidenţi în ţara cu o astfel de politică”, a spus Dmitri Peskov, arătând că este de acord cu vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.