Relația statului cu Biserica în pandemie
Sursa foto: INQUAM Photos, George Călin
Liderul PMP, Eugen Tomac, a scris o opinie cu privire la relația statului român cu Biserica în timpul pandemiei de coronavirus, în contextul în care restricțiile impuse au generat o serie de nemulțumiri.
În mod just, atât cetățenii, cât și preoții au reacționat la anumite măsuri și decizii disproporționate ale autorităților locale sau centrale.
Biserica, la fel ca toate instituțiile din România, s-a conformat și a făcut eforturi constante pentru a limita răspândirea virusului.
Traversăm vremuri de o duritate fără precedent, dar cred că parteneriatul dintre stat și Biserică nu trebuie afectat prin măsuri absurde sau interpretat greșit. Mai ales acum, când avem nevoie de solidaritate și acțiune comună.
Românii l-au avut alături doar pe Dumnezeu atunci când le-a fost mai greu în războaie, foamete sau comunism.
De aceea, forțele de ordine ar trebui să fie vigilente și să se comporte cu maximă prudență în perioada următoare. Cetățenii acestei țări vor respect și aplicarea unitară a legii. Imaginile cu oamenii înghesuiți în aeroport în plină stare de urgență nu vor fi uitate prea curând, la fel cum nu pot fi uitate scenele cu polițiștii care intră într-un lăcaș de cult și împart sancțiuni într-o manieră revoltătoare.
Consider că Biserica trebuie păstrată deschisă și implicată în procesul de combatare a efectelor pandemiei. Repet, într-un moment în care milioane de români simt mai mult ca oricând că singura speranță pentru a trece cu bine de această criză este Credința!
Românii trebuie să aibă libertatea de a trece pragul bisericilor oricând doresc. Firește, respectând regulile atât de necesare în limitarea răspândirii bolii.
Așa cum avem dreptul să mergem în fiecare zi să cumpărăm o pâine, tot așa trebuie să le garantăm românilor dreptul de a intra oricând în Biserică pentru a aprinde o lumânare.
O spun în mod deschis și asumat. Noi vom fi mereu alături de Biserică și vom apăra toate cultele din România. O țară fără credință devine o țară fără viitor.
Prin credință Mișcăm România înainte!
INQUAM/George Călin.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





