În vacanţa de 1 Mai, Ministerul Turismului a reuşit să atragă pe litoralul românesc al Mării Negre un număr record de turişti care au cheltuit între 8 şi 10 milioane de euro.

Conform rapoartelor oficiale ale Poliţiei, în structurile clasificate de cazare de pe litoral au fost găzduiţi, în aceeaşi perioadă, între 46.000-50.000 de turişti, iar încă 50.000 de turişti au preferat să-şi petreacă vacanţa în case de vacanţe, corturi, la rude şi prieteni etc. Aceleaşi surse au estimat numărul de peste 20.000 de participanţi la concertul organizat de Ministerului Turismului cu prilejul lansării imnului oficial al turismului românesc.

„Mă bucur că am atins obiectivele evenimentelor de promovare pe care le-am desfăşurat pe litoral contribuind astfel la creşterea substanţială a numărului de turişti faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cred că era nevoie de o atenţie deosebită faţă de acest domeniu, al turismului, şi vreau să mulţumesc partenerilor pe care i-am avut dar şi oamenilor care au înţeles că pot petrece concedii la preţuri avantajoase şi în condiţii decente pe litoralul românesc al Mării Negre,” a declarat Elena Udrea, ministrul turismului.