În luna mai a anului 2020, cântăreața a suferit o serie de leziuni la nivelul creierului, toracelui și al abdomenului după ce a căzut pe scările locuinței sale. Aceasta a murit la șapte luni de la incident, după mai multe internări în spitale din Iași.

Judecătorii cer reîncadrarea faptelor

La mai bine de doi ani de la moartea sopranei Maria Macsim Nicoară, polițiștii nu au găsit dovezi pentru a-l acuza pe soțul acesteia de omor, așa că ancheta va reîncepe de la zero. Până atunci însă, judecătorii cer reîncadrarea faptelor de la omor la lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în primejdie.

„Iniţial, ancheta şi dosarul a fost deschis pentru omor, însă procurorul se pare că nu a strâns suficiente probe pentru această acuzaţie, aşa că soţul mezzosopranei a fost trimis în judecată doar pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflată în primejdie.

În momentul în care familia mezzosopranei a aflat de această decizie, a mers la şeful procurorului de caz şi a cerut ca cercetările să fie făcute pentru omor. Prim-procurorul Parchetului din Iaşi a fost de acord, iar dosarul care ajunsese deja în instanţă şi în care pianistul Codrin Nicoară era acuzat doar de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în primejdie, a fost oprit de la judecată.

Acum ancheta este reluată de la zero şi magistraţii au apreciat că este nevoie de o nouă cercetare pentru încadrarea corectă a faptelor. Practic, acum anchetatorii vor trebui să stabilească dacă este vorba de omor, sau despre lăsarea fără ajutor a unei persoane aflată în primejdie. Cert este că în momentul de faţă, cercetările se fac inrem”, a povestit corespondentul Antena 3 Cătălina Buzoianu.

Soțul solistei a fost trimis în judecată anul trecut

În iunie 2021, soțul solistei, pianistul Constantin Nicoară a fost acuzat de neglijență deoarece în mai 2020 nu a făcut nimic să o ajute pe soprana Operei Naționale din Iași după ce a căzut pe scările casei în care locuiau împreună. Acesta a chemat ambulanța la 8 ore după ce Maria Macsim Nicoară căzuse pe scări.

Soprana a stat în comă mai multe luni de zile și a murit din cauza complicațiilor. Deși soțul său a declarat că a găsit-o prăbușită pe scările casei lor, familia artistei a fost de altă părere și a cerut deschiderea unui dosar pe numele pianistului.