„Noi am comunicat clienților că nu e nevoie sa vină la bancă să semneze actele adiționale, pentru a beneficia de prevederile OUG 50, în consecință corect este să menținem aceste prevederi în vigoare pentru toți clienții noștri, indiferent că au semnat sau nu. În plus, considerăm calculul dobânzii legat de un indicator cum este Euribor sau Robor, un calcul transparent și mai ușor de urmărit de client”, afirmă Radu Topliceanu, director executiv aria Clienți Persoane Fizice în cadrul Raiffeisen. Așa cum prevede legea, clienții pot alege să notifice ei banca în 60 de zile (până la 3 martie), dacă doresc să denunțe actele adiționale în vigoare.
Raiffeisen Bank acordă împrumuturi cu comisioane 0, până la sfârșitul lunii martie. Astfel, pentru creditele garantate cu ipotecă (Flexicredit Integral, FlexiPlus, Casa Ta) dobânda rămâne neschimbată, iar comisionul de analiză este 0%. La creditele negarantate (Flexicredit), comisionul de analiza și de administrare este 0%. Astfel, la un credit de 15.000 de lei, DAE scade de la 21,37% la 18,96% pe an.
Raiffeisen Bank are o rețea de 540 de agenții în toată țara care deservesc aproximativ 2 milioane clienți persoane fizice, 100.000 de IMM-uri și peste 6.800 corporații mari și medii.
• Cine îi ia locul lui Iohannis? BĂSESCU a dezvăluit numele. El ar putea fi următorul președinte al României
• Se dă la plecat în America FĂRĂ VIZĂ! Anunțul a fost făcut chiar de noul ambasador al României în SUA
• Doliu uriaş în muzică! Un cântăreţ celebru a încetat din viaţă. A fost răpus de o boală gravă
• Ne așteaptă o CATASTROFĂ climatică. Frigul din aprilie va fi urmat de o nouă extremă
• UNGURII, la un pas să ne ia ARDEALUL! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum