Alexandru Rafila a dat cele mai cumplite informații legate de creșterea cazurilor de Covid, explicând pe larg ce ar urma să se întâmple în perioada următoare. Contrar așteptărilor, nu redeschiderea teraselor a determinat creșterea numărului de infecții cu noul coronavirus. În opinia reputatului medic, de vină au fost cetățenii care au reununțat să poarte mască.

Mai mult chiar, Alexandru Rafila este de părere că perioada următoare este crucială.

„Aştept să văd ce se va întâmpla în zilele următoate. Nu din cauza tareaselor (a crescut numărul de cazuri), ci datorită unei relaxări a măsurilor de protecţie. S-a renunţat la mască. (…) În America de Sud creşte rapid. Sunt ţări din zona noastră care au revenit la măsuri mai dure: Israel a închis şcoli. Iran, Rusia, fostele state sovietice, numărul de căzuri este în creştere. Brazilia are o situaţie paradoxală pentru că preşedintele recomandă să nu se ţină cont de măsuri. Aducerea în zona politică a sănătăţii publice e foarte periculoasă. Victimele sunt oameni simpli”, a declarat acesta pentru Mediafax.

Medicul a susținut că măsurile luate de autorități sunt cele corecte și că el ar fi recomandat omenilor să poarte mască indiferent dacă sunt răciţi sau nu.

„Dar degeaba recomandam atunci, pentru că nu existau măşti (…) Principalul benficiar al măştii este persoana infectată respirator şi care nu mai împăştie microorganisme. (…) Aş fi închis şcolile cu o săptămână mai târziu. (…) Carantina a fost un lucru bun. A scutit Romania de o multiplicare foarte rapidă a virusului”, a subliniat Rafila.

Unde putem merge în concediu

Acesta a vorbit și despre posibilitatea de a pleca în afara țării pentru concedii, dar a subliniat că trebuie să existe precauție.

„Să încerce să fie evitate aglomeraţiile, Sunt curios cum se vor trece frontierele. Majoritatea vor prefera să meargă cu maşina. (…) În unele insule greceşti n-a fost niciun caz de COVID. Mai degrabă riscurile vor fi pentru greci”, a subliniat Alexandru Rafila.

În final, Rafila a atras atenția asupra pericolului creșterii numărului de cazuri de Covid în sezonul rece. Cu toate acestea, este de părere șeful Societății Române de Microbiologie, nu crede că pot fi la fel de puține cazuri în sezonul rece ca şi în sezonul cald.