Radu Mazăre ar putea fi eliberat! Ce au cerut oficialii din Madagascar

Procedura de extrădare a lui Radu Mazăre nu ar fi urmat toți pașii legali, iar statul african cere ca fostul primar al Constanței să îi fie returnat, pentru a fi judecat și în alte dosare decât cel pentru care a fost extrădat. Instanța supremă ia decizia vineri.

Instanța supremă ar fi primit recent la dosarul de contestație în anulare al lui Radu Mazăre răspunsul așteptat, referitor la acordul statului Madagascar ca fostul primar al Constanței să fie judecat și în alte dosare decât cel pentru care a fost extrădat.

Astfel, ar fi vorba de faptul că în statul Madagascar, la momentul extrădării, Radu Mazăre nu ar fi fost prezentat unui judecător care să confirme întreaga procedură de extrădare.

Situație inedită la Instanța supremă

Iar instanța supremă se află în fața unei situații inedite, în cazul în care documentul se confirmă a fi în parametrii celor dezvăluite de surse judiciare pentru stiripesurse.ro.

Între timp fostul edil a fost adus la instanța supremă care judecă vineri contestația sa la executarea pedepsei definitive din dosarul retrocedării plajelor.

După deschidere acestui dosar la Curtea de Apel București, Radu Mazăre și-a retras cererea de redeschidere a dosarului plajelor în care invoca drept motive faptul că a fost judecat în lipsă, ocazie cu care i s-ar fi încălcat mai multe drepturi.

La un an şi jumătate de când a fugit din ţară, Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar, în luna mai 2019.

Vrea să se întoarcă în Madagascar

Fostul primar al Constanței a fugit din România, înainte ca pe numele lui să fie emis un mandat de arestare preventivă într-un dosar de corupţie.

Radu Mazăre a afirmat că după ce îşi va ispăşi pedeapsa în România se va întoarce în Madagascar pentru tot restul zilelor.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat în rechizitoriu că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.

Milioane de euro șpagă

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, ajutat de Sorin Strutinsky, a solicitat peste două milioane de euro, din care a primit aproximativ un million de euro şi aproape 2,5 milioane de lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, pentru a le facilita emiterea documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

Radu Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008-2014, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding, al cărei asociat şi administrator era Eduard Martin, peste şapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului pentru o perioadă de 25 de ani, ulterior fiind încheiat şi un act adiţional prin care valoarea contractului a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.