Lista imobilelor RAAPPS cuprinde de la apartamente, până la vile și hoteluri, iar pentru cele 25 de imobile se dorește obținerea unei sume de cel puțin 15,8 milioane euro. Imobilele sunt situate în județele Ilfov, Constanța, Brașov, Suceava și municipiul București.
Cel mai scump imobil scos la vânzare este Hotelul Dacia din Neptun-Olimp, acesta având și un bar, precum și un teren de aproape opt mii mp. Prețul de pornire al licitației va fi în acest caz de peste 2,4 milioane euro. Pe de altă parte, cel mai accesibil imobil este compus dintr-o anexă și un teren de 962 mp de la Vila 42 din Snagov, județul Ilfov, al cărui preț de pornire este de 48 mii euro.
În privința locuințelor din Capitală scoase la vânzare, acestea au prețuri cuprinse între 52.000 euro, o mansardă de pe strada Alex. Phillipide, și 286.000 euro, în cazul unui apartament de pe Calea Călărașilor, care are și un teren de 163 mp aferent. În București mai sunt scoase la vânzare un imobil situat pe strada Cuza Vodă cu teren de 452 mp (259.800 euro), un apartament de pe strada Bitolia cu teren de 38 mp (99.500 euro) și un apartament de pe strada Luterană cu teren de 4 mp (73.000 euro).
Pe lista primelor imobile RA-APPS pentru care au fost stabilite preţurile de licitaţie se află mai multe vile și hoteluri: vila Predeal din aceeaşi staţiune montană cu teren de 240 mp (preţ de pornire la licitaţie de 240.300 euro), vila Agigea din Eforie Nord cu teren de 6.972 mp (1,31 milioane euro), complexul-restaurant Dunărea din Neptun-Olimp cu teren de 6.808 mp (1,33 milioane euro), hotelul Dacia din Neptun-Olimp cu teren de 7.990 mp (2,43 milioane euro), vilele Egreta şi Cerna din Mamaia (302.100 euro, respectiv 301.200 euro), hotelul Gloria din Suceava cu teren de 5.021 mp (2,17 milioane euro), casa de oaspeţi Brădet din Suceava cu teren de 15.105 mp (1,34 milioane euro).
Pe listă se mai află imobile din Snagov şi Măgurele, judeţul Ilfov, respectiv anexa şi terenul aferent unei vile de 962 mp (48.800 euro), construcţii şi teren de 1.mp în Snagov (107.500 euro), construcţii şi teren de 1.287 mp în Snagov (107.500 euro), teren de 3.531 mp şi anexă în Snagov (224.700 euro), teren de 11.767 mp la Măgurele (156.000 euro), teren de 11.429 mp din Măgurele (120.000 euro), teren de 25.119 mp din Măgurele (544.400 euro) şi complexul agrozootehnic cu teren de 108.594 mp din Măgurele (1,24 milioane euro).
Acestora li se adaugă un apartament din Cluj-Napoca cu teren de 32 mp (66.000 euro) şi un teren liber de 2.656 mp din Predeal (438.000 euro). Se mai vând terenul de tenis al hotelui Arad din Neptun-Olimp de 6.661 mp (1,1 milioane euro) şi terenul de minigolf al aceluiaşi hotel de 7.753 mp (1,29 milioane euro), precum şi o pepinieră cu teren de 8.710 mp din Eforie Nord (244.000 euro).
Această listă scurtă cuprinde doar 25 de imobile, din cele 733 imobile aprobate pentru a fi scoase la vânzare.