PSD continuă războiul cu Iohannis! Acuzații grave la adresa președintelui: ‘Atât ne costă toana lui Iohannis de a bloca bugetul de stat’

PSD continuă războiul cu Iohannis! Acuzații grave la adresa președintelui: ‘Atât ne costă toana lui Iohannis de a bloca bugetul de stat’
Publicat de Mădălina Bălăceanu la 27 februarie 2019, 11:32

Partidul Social Democrat continuă războiul cu președintele României, Klaus Iohannis, în privința deciziei acestuia de a contesta la CCR legea bugetului de stat pe 2019. Partidul condus de Liviu Dragnea îl acuză pe șeful statului că întârzie investiții de 20 de milioane de euro în fiecare zi în care nu promulgă bugetul.

„ÎN FIECARE ZI SE AMÂNĂ CONSTRUCȚIA A CÂTE 40 DE NOI CREȘE SAU GRĂDINIȚE! De ce? Atât ne costă toana lui Iohannis de a bloca bugetul de stat.

Guvernul a alocat pentru 2019 circa 5 miliarde euro pentru investiții noi. Acestea însă nu pot fi demarate pentru că Iohannis pune bețe-n roate guvernării PSD.

Este primul președinte al României care contestă bugetul propriei țări la Curtea Constituțională. Asta înseamnă că în fiecare zi lucrătoare din 2019 care trece fără buget adoptat, valoarea medie a investițiilor întârziate în România este de 20 milioane euro! Dar pe Iohannis nu îl interesează investițiile și economia, ci doar campania sa electorală!”, se arată pe pagina oficială de Facebook a PSD.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curţii Constituţionale vineri, 22 februarie, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2019. Deşi Bugetul trebuia adoptat în Parlament încă din noiembrie anul trecut, acest lucru s-a întâmplat abia în februarie 2019.

 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.