În condițiile în care industria se maturizează și tot mai mulți consumatori încep să fie mai atenți și să se informeze mai mult în privința vinului ales, care sunt provocările cu care se confruntă producătorii locali? Am discutat cu 5 oameni-cheie de la Vincon, companie aflată în top 3 producători de vin din România, pentru a vedea care sunt particularitățile, oportunitățile, dar și lecțiile învățate în zeci de ani de experiență în această industrie.

            1. Construirea unei echipe puternice

            Luchi Georgescu conduce Vincon de la privatizarea companiei, când a preluat o întreprindere de stat aflată într-o situație fianciară grea, pe care în câțiva ani a transformat-o complet și a dus-o în top 3 producători români de vinuri, cu ajutorul unei echipe solide, cu drag de vin și lucrul bine făcut.

            „Acum 16 ani, Vincon era o companie de stat în pragul privatizării; netehnologizată, fără stocuri, extrem de dispersată și cu un minus major: deși era o companie procesatoare de struguri de vin, nu avea chiar materia primă necesară activității sale principale: strugurii. Trecerea de la o societate cu capital integral de stat la o societate cu capital privat s-a făcut în condiții nu tocmai ușoare. Cred că aici e și rolul-cheie al unui conducător – chiar dacă ai știința sau resursele de a conduce, trebuie să reușești să și transmiți colaboratorilor că este o luptă care nu se poate face decât în echipă, că singur nu vei reuși. A fost nevoie ca toate aceste lucruri să se întrepătrundă pentru a asigura supraviețuirea și dezvoltarea companiei. Apoi, mai este și provocarea de a avea o afacere antreprenorială, care presupune să poți susține investiții susținute și o echipă numeroasă, în cazul Vincon. Dacă ne raportăm doar la anul 2016, am plătit către stat taxe și impozite în valoare de peste 4,5 milioane de euro”, povestește Luchi Georgescu, Președintele companiei.

            Diversitatea ofertei produselor pe care Vincon le ofera consumatorilor, ilustreaza capacitatea acesteia de a răspunde preferintelor consumatorilor prin constructia brand-urilor sale, incepand de la segmentul economy si pana la cel super-premium. Calitatea produselor a fost validata atat de numeroasele premii decernate la competițile nationale si internaționale, dar si mai important de recunoasterea ce ne-a fost acordata de consumatorii romani, fapt ce se reflecta clar in cresterea inregistrata de companie – doar în primele trei trimestre ale anului 2016, inregistram o creștere de 10% față de anul trecut.

            2. Asimilarea cunoștințelor despre industrie

            Corina Nedelcu este Product manager la Vincon și este parte din companie încă de la privatizarea acesteia, din anii 2000. Deși a venit cu gândul de a fi Consilier juridic, a raspuns provocarii de a-si incepe activitatea in departamentul comercial, traversand apoi alte departamente cheie ale companiei, iar astăzi transferă toate cunoștințele ei despre vin către echipa de vânzări a companiei si cele ale clientilor companiei, punand umărul si la dezvoltarea brandurilor din portofoliul companiei.

“Am venit în companie în anul 2000, știind despre vinuri atât cât știa un om obișnuit al acelor timpuri: că vinul este alb și roșu și că un vin îmi place mai mult sau mai puțin. Odată ajunsă aici, am descoperit oamenii din spatele vinurilor și atunci am aflat o primă provocare: să învăț, să aflu “secretele meseriei”. Apoi a urmat un șir de provocări născute din frumusețea acestui domeniu, răspunsurile venind din trecerea mea prin departamentele de vânzări, achiziții, marketing și legislație. Întregul parcurs de la neștiutor spre cunoscător, de la “ucenic” pănă la recunoașterea pe care echipa din care faci parte și, ulterior, specialiștii din industrie ți-o conferă, a fost și continuă să fie un șir al provocărilor. Vincon continuă să fie o școală atât în plan uman cât și profesional, o școală în care sunt elev  într-un domeniu în permanență schimbare, dar și un profesor care transmite mai departe cunoștințele și pasiunea pentru vin și vinars. Deși în anul 2000 în industria vinului părea să nu fie loc pentru femei, ma bucur că alături de alte femei puternice am putut demonstra că atunci când iubești vinul și tot ce are legatură cu el, singurul loc în care poți sa fii este « lumea vinului » fie că ești femeie sau bărbat”. spune Corina Nedelcu.

            3. Găsirea oamenilor potriviți alături de care să construiești pe termen lung

            Ioana Haranguș face parte din Vincon de 4 ani și este Director de resurse umane, adică se ocupă în egală măsură de strategia pe termen lung în privința competențelor pe care trebuie să le aibă angajații Vincon, dar și de recrutare, comunicare internă, programe de training și dezvoltare, planuri de succesiune. În acest moment, ține unită o echipă de peste 500 de persoane. De când a venit în companie, Ioana a recrutat peste 100 de oameni, a ținut traininguri pentru peste 200, a făcut nu mai puțin de 27 de promovări manageriale și a evaluat 120 de tipuri diferite de joburi, care există în cadrul Vincon. A fost martorul unora dintre cei mai longevivi angajați din industrie, oameni care sunt în companie de aproape 40 de ani și pentru care Vincon a fost primul, dar și ultimul loc de muncă.

            Iată ce spune Ioana despre provocările pe care le întâlnește în industria vinurilor, într-o companie de mari dimensiuni, din perspectiva HR-ului: „Sunt foarte bucuroasă, uitându-mă în urmă, că am reușit să sudez o echipă, că am găsit oamenii potriviți rolurilor din organizație, care fac lucrurile să funcționeze bine. Rămâne în continuare o provocare să recrutăm oamenii potriviți, care au atât cunoștințele, cât și atitudinea, valorile și înclinația spre transformare la care ținem foarte mult în Vincon. De asemenea, mă bucur că am reușit, împreună, să schimbăm focusul de la planurile pe termen scurt și mediu la cele pe termen lung, ceea ce înseamnă că departamentul de HR este văzut ca un partener strategic în primul rând, nu doar ca departamentul care dă salarille sau face cercetări disciplinare.

            4. Menținerea unor standarde calitative ridicate

            Vinificația. Fără ea, strugurii nu ajung să fie vin, iar Directorul departamentului de producție știe cel mai bine cât de multă muncă este în spatele unui vin de calitate. Nicu Mateescu are aproape 10 ani în Vincon și 115 oameni în echipa sa. „În industria de vinuri întâmpini o mulțime de provocări, din acest motiv e vinul așa de frumos până la urmă. Nu poți ști niciodată totul și nu poți spune niciodată că ai învățat tot ce era de învățat: nu știi cum evoluează un vin, nu știi ce feedback poți primi de la consumator. Provocări există în fiecare campanie, când trebuie să faci vinuri foarte bune calitativ, indiferent de fluctuațiile calitative ale strugurilor. Apoi, trebuie să îți pui și tu amprenta, să scoți mereu potențialul maxim din fiecare recoltă. Fundamental, una dintre cele mai mari provocări, dar și cea mai mare recompensă, este fiecare consumator care îți cumpără vinul și care, descoperind ca îi place, va deveni un client fidel. Aici intervine și misiunea noastră, aceea de a educa cât mai mult clientul final, pentru ca acesta să înțeleagă cum să își aleagă vinul potrivit gusturilor și cerințelor sale”, explică Nicu Mateescu.

            5. Educarea consumatorului final

            Despre educarea consumatorului vorbește și Maria Gavrilescu, Directorul de marketing al Vincon, care are 11 ani de experiență în FMCG și coordonează numeroase agenții pentru o experiență unitară în comunicarea brandurilor de vin din portofoliul companiei.      

            „Provocarea pe care o avem, în toate segmentele de preț și cu toate tipologiile de consumator, este lipsa de informații pe care o au aceștia în prezent, pentru a putea evalua în mod corect un vin, pentru a interpreta informațiile existente pe etichetă, pentru a înțelege beneficiile respectării unui ritual de servire specific fiecărui tip sau soi de vin, astfel încât bucuria degustării să fie de fiecare dată pe măsură. Cred că mereu trebuie să ne reîntoarcem la consumator și la ce anume este relevant și interesant pentru el, până la urmă”, concluzionează Maria Gavrilescu.