Proteste în faţa Primăriei din Ploieşti: după ce noul edil, Andrei Voloşevici, a decis că persoanele care beneficiază de ajutoare sociale trebuie să ajute în cadrul programului de curăţenie generală din oraş, mai multe persoane din categoria celor asistaţi social au ieşit în stradă, protestând în faţa sediului Primăriei.

Beneficiarii venitului minim garantat trebuie să iasă la curăţenie în oraş, alături de muncitorii de la salubritate şi de cei de la spaţii verzi.

“Am decis să implic și persoanele asistate social în acțiunile de curățenie derulate la nivelul orașului nostru, iar mai mulți beneficiari ai ajutorului minim garantat și-au exprimat nemulțumirea față de această hotărâre, refuzând să participe la activitățile derulate de municipalitate.

În cazul în care vor fi persoane beneficiare ale venitului minim garantat care vor refuza să participe la acțiunile stabilite în cadrul Programului “Curățenie generală”, acestora li se va restricționa acordarea sprijinului financiar”, a transmis primarul Andrei Voloşevici pe pagina sa de Facebook.

Noul edil al Ploieştiului a ieşit în faţa sediului Primăriei şi a stat de vorbă cu protestatarii. În urma discuţiilor, municipalitatea a emis următorul comunicat: Andrei Voloşevici “a concluzionat la finalul discuţiilor că, în cazul în care vor fi persoane beneficiare ale venitului minim garantat care vor refuza să participe la acţiunile stabilite în cadrul Programului Curăţenie generală, acestora li se va restricţiona acordarea sprijinului financiar respectiv, alocat din bugetul Municipiului Ploieşti, conform prevederilor legale în vigoare.”

La finalul săptămânii trecute, asistaţii social din Ploieşti au aflat că au fost chemaţi la muncă, în cadrul unei ample acţiuni de curăţenie demarate de municipalitate după alegerea unui nou primar. Programul Curăţenie generală a fost demarat în condiţiile în care, de mai mulţi ani, municipiul Ploieşti se confruntă cu o gravă problemă în ceea ce priveşte curăţenia, scrie news.ro.

La activităţile de curăţare a spaţiilor publice participă sute de angajaţi ai operatorului de salubritate Rosal Grup, care are contract cu Primăria Ploieşti, dar şi angajaţi ai SC Servicii de Gospodărire Urbană, firmă a Consiliului Local Ploieşti care asigură întreţinerea spaţiilor verzi.

Activitatea asistaţilor social este coordonată de Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, aflată în subordinea Primăriei, însă unii dintre aceştia au declarat că au probleme de sănătate şi că nu li se pare normal să fie scoţi la curăţenia spaţiilor publice din oraş.