Amânările de proiecte devin ştiri mai frecvente decât lansările imobiliare care dominau peisajul mediatic al anului trecut. Preţurile sunt mai mici cu 15%-25%, iar livrările au scăzut la jumătate.

«Am decis să extind cu şase luni termenul de livrare al proiectului Sigma Residence & Gardens. De ce? Plăteam circa un milion de euro lunar pentru construcţie. Acum voi face o economie de circa 400.000 de euro lunar. E normal în condiţiile actuale de piaţă», spune omul de afaceri George Pădure, aflat la cel de-al doilea proiect pe piaţa internă, după ce a început recepţia primului său complex rezidenţial, denumit Metropolis. Sigma Residence & Gardens, amplasat în apropierea lacului Plumbuita, a fost lansat la începutul acestui an şi include 1.500 de apartamente. Prima fază a proiectului urma să fie finalizată în această toamnă, dar a fost amånată din motive de adaptare la situaţia din piaţă, pentru primăvara anului viitor. Pe de altă parte, însă, Pădure încearcă să profite de criza din piaţă şi mărturiseşte că încearcă să cumpere proiecte ai căror dezvoltatori nu mai pot continua afacerea, din lipsă de finanţare şi vånzări.

Amånările proiectelor rezidenţiale sunt frecvente în ultima perioadă, mai mulţi developeri din piaţă, precum Copper Beech sau RomReal, făcånd publice anunţuri cu astfel de decizii, pånă cånd piaţa va ieşi din blocaj. „Conform datelor dezvoltatorilor, în ultimele trei luni ale anului ar putea fi livrate 1.500 de locuinţe noi. Însă, pe fondul crizei financiare internaţionale, a înăspririi condiţiilor de creditare atåt pentru persoane fizice, cåt şi pentru firme, este foarte puţin probabil să se finalizeze acest număr de unităţi. Noi estimăm finalizarea a doar 700-800 de unităţi din cele anunţate“, consideră Adrian Nicolescu, head of valuation & advisory la CBRE Eurisko.

Motivele amånărilor? Dezvoltatorii dau înapoi fie pentru că nu au reuşit să securizeze finanţările necesare continuării sau iniţierii lucrărilor, fie pentru că vånzările de locuinţe au scăzut dramatic.

La anul, cu traista goală

Potrivit companiei de consultanţă imobiliară CBRE Eurisko, în 2009, cel puţin teoretic, urmează să fie terminate 7.000 de unităţi rezidenţiale noi numai în Bucureşti. Care va fi situaţia reală? „Cel mai probabil, se vor finaliza doar acele proiecte mici şi medii, în care construcţia este în-tr-un stadiu avansat, şi unităţile locative sunt våndute în proporţie de minimum 50%“, mai spune Adrian Nicolescu. Dacă luăm în calcul proiectele mari, estimările analiştilor merg pe varianta în care se vor definitiva doar faze care să cuprindă maximum 100-150 de locuinte. „În momentul de faţă, sunt avantajaţi acei dezvoltatori care deţin capitalul necesar finalizării ansamblurilor rezidenţiale“, adaugă reprezentantul CBRE Eurisko. În aceste condiţii, majoritatea analiştilor cred că cea mai posibilă variantă este finalizarea a maximum jumătate din locuinţele noi anunţate pentru anul viitor.

O întrebare firească apare în ceea ce priveşte preţurile. Pentru a face faţă crizei financiare actuale, dezvoltatorii vor recurge la o serie de soluţii, printre care: oferirea de discounturi, vånzarea unităţilor fără finisaje, reducerea suprafeţelor construite, dar şi a standardelor de confort. „Asistăm la un fenomen de stabilizare a pieţei, uniformizarea preţurilor reprezentånd o consecinţă a exploziei ofertelor imobiliare. Era normal să se ajungă aici: dacă la începutul dezvoltărilor imobiliare şi a construcţiilor noi cererea era foarte ridicată, mulţi developeri au urmat trendul pieţei şi au început dezvoltări noi, mizånd pe cåştiguri uriaşe. E adevărat ca multe construcţii de acest gen erau supraevaluate! Chiar şi de bănci, care acum dau înapoi, stopează creditele şi nu mai riscă“, explică Simona Costache, general manager al agenţiei imobiliare Perfect Casa.

În concluzie, potrivit lui Adrian Nicolescu, în urma restricţiilor BNR privind creditarea, cererea a scăzut, iar preţurile de vånzare s-au diminuat cu 15% – 25% din vară şi pånă în prezent. Iar tendinţa anului viitor, dacă se păstrează actualele condiţii de piaţă, va fi aceeaşi, indiferent dacă reducerile de preţ vor fi mascate în oferte speciale pe perioadă limitată, parcări gratuite sau altele asemănătoare.

136-22689-25_adriannicolescu_48.jpg«Se vor finaliza doar proiectele mici şi medii, în care construcţia este într-un stadiu avansat şi unităţile locative sunt våndute în proporţie de minimum 50%.»
Adrian Nicolescu, head of valuation & advisory la CBRE Eurisko

1500 de locuinţe noi vor fi livrate în ultimele luni ale acestui an din cele 3.000 anunţate de developeri

15%-20% reprezintă scăderea preţurilor înregistrată pe piaţă din vară pånă în prezent, potrivit companiei de consultanţă imobiliară CBRE Eurisko