Potrivit unui raport al ISP, doar 3 din 10 români  (72%) au acces la rețeaua de salubritate, cu un procent mai mult decât în1990. Programul de află la a treia ediție și se desfășoară în  10 judeţe din ţară: Bucureşti, Călărași, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Olt, Tulcea și Vâlcea, implicând peste 30.000 de copii din 200 de şcoli şi 200 de grădiniţe.
"Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului încurajează acest demers datorită succesului pe care l-au înregistrat etapele trecute, cât și datorită impactului pe care proiectul educațional îl are pe termen lung asupra generațiilor de copii. În ceea ce privește respectarea normelor de igienă și menținerea sănătății, societatea românească este una vizibil anacronică. Vulnerabili în fața acestor riscuri sunt copiii, motiv pentru care existența unui program care să îi educe și responsabilizeze este deosebit de importantă”, spune Rodica Cherciu, Inspector General, Direcția Educație și Învățare pe tot Parcursul Vieții din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
În România, mortalitatea cauzată de diareea infecțioasă este de 4 ori mai mare decât în Bulgaria și de 2 ori mai mare decât în Ungaria.
"Dacă luăm în considerare că bugetul alocat sănătății scade pe zi ce trece, realizăm că situația de a fi pacient în România este mai incomodă decât în alte țări europene. Așadar, cel mai simplu și mai ieftin este să previi, nu să tratezi. Iar dacă anumite boli pot fi prevenite prin reguli simple, de igienă, atunci este de datoria noastră să le respectăm, pentru a ne păstra sănătatea", spune dr. Corina Zugravu, medic primar igienă și alimentație, Institutul de Sănătate Publică București.