În perioada ianuarie – septembrie 2010, compania naţională de transport al energiei electrice a înregistrat un profit net de 5,17 milioane lei, anunță Agerpres.

Cifra de afaceri netă a societăţii a fost de 1,95 miliarde lei, în primele nouă luni din 2011, cu 7,7% mai mare comparativ cu cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Transelectrica a raportat venituri totale în valoare de 2,07 miliarde de lei, în ianuarie – septembrie 2011, cu 7,6% mai mari faţă de valoarea înregistrată în primele nouă luni din 2010, de 1,93 miliarde de lei. Cheltuielile totale ale societăţii s-au cifrat la 1,89 miliarde lei, în primele nouă luni din 2011, cu 1,36% mai ridicate faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rezultatele au fost întocmite în conformitate cu standardele româneşti de contabilitate şi sunt neauditate.

Transelectrica a realizat un profit net de 178,63 milioane lei (circa 42 milioane euro), în primul semestru din 2011, de două ori mai mare faţă de cel realizat în aceeaşi perioadă a anului 2010.