Petromidia a reușit depășirea cu 7% a recordului de producție, respectiv 14.000 tone pe zi – înregistrat în urma modernizării și creșterii capacității anuale de producție la peste 5 milioane de tone pe an.

'Pe fondul investiţiilor de peste 1,3 miliarde de dolari realizate pe platforma Petromidia de către KMG International şi unicul său acţionar KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, rafinăria a reuşit în luna mai îmbunătăţirea eficienţei energetice şi menţinerea disponibilităţii mecanice (97%) şi operaţionale (96,8%), cu un impact important în reducerea costului de procesare cu aproximativ doi dolari pe tonă (18,3 dolari/tonă)', a declarat Alexandru Nicolcioiu, directorul de producţie al KMG International.

Potrivit comunicatului citat, compania a consemnat în luna mai cel mai bun randament la producţia de motorină (49,5%), cantitatea de carburant realizat şi livrat fiind de peste 231.000 de tone. În aceeaşi perioadă, randamentul carburanţilor (benzină, motorină, jet) s-a ridicat la 87,9%, un record pentru rafinărie faţă de nivelul de 85,6% atins în 2013.

Trebuie menționat faptul că în luna mai, cea de-a doua rafinărie din România, după capacitatea de rafinare, adică Petrobrazi, deținută de grupul OMV Petrom, s-a aflat în revizie pe o perioadă de 30 de zile.

'Odată cu creşterea producţiei rafinăriei Petromidia, KMG International, prin intermediul companiei Midia Marine Terminal, a înregistrat un nivel record în luna mai, de peste 270.000 de tone de produse operate prin danele portuare deţinute în portul Midia', se mai arată în comunicat.

În plus, în perioada ianuarie – mai 2014, peste 200 de nave au tranzitat danele din Portul Midia, cantitatea totală de ţiţei descărcată prin terminalul maritim situat în largul Mării Negre ridicându-se la peste 17 milioane de tone de la punerea în funcţiune, la finalul lui 2008. 'Cu o capacitate maximă anuală de 24 milioane de tone, terminalul a asigurat o reducere cu aproximativ 120 de milioane de dolari a costurilor de aprovizionare a rafinăriei, investiţiile alocate de KMG International pentru construcţia acestuia fiind amortizate încă de la atingerea nivelului de 15 milioane de tone', a declarat Ioan Taus, directorul general al Midia Marine Terminal.

În luna mai, prin dana 9 a portului Midia au fost tranzitate peste 212.000 de tone de produse finite, în creştere cu 6% faţă de recordul consemnat în iunie 2013, se mai arată în comunicatul companiei.

KMG international (fostul Grup Rompetrol) deţine rafinăriile Petormidia Năvodari şi Vega Ploieşti şi operează peste 1.100 de puncte de distribuţie a carburanţilor în România, Franţa, Spania, Republica Moldova, Georgia şi Bulgaria.