Lucian Morar, primul primar din România care ia această decizie, îi îndeamnă și pe alți edili să îi urmeze exemplul.

 “Cred că trebuie să promovăm principiile morale. Oamenii ne-au trimis în demnităţi foarte înalte, pentru a avea un statut anume. Mă voi bate pentru respectarea acestui principiu solid. Nu este normal să abuzăm, acceptând privilegii. Îmi doresc să începem acest demers din Maramureş. După ce am anunţat, joi, că doresc să renunţ la pensia specială, sute de oameni m-au abordat, fie pe reţelele de socializare, fie faţă în faţă şi mi-au spus că se alătura acestui demers.

Sunt oameni sinceri, care au muncit în condiţii foarte grele şi care beneficiază, în prezent, de pensii foarte mici. Sunt foarte optimist în ceea ce priveşte reuşita demersului meu, care este susţinut de Partidul Mişcarea Populară. Sunt sigur că va fi un succes. Îi îndemn pe primari şi pe parlamentari să îmi urmeze exemplul. Cred că este momentul să intrăm într-o stare de normalitate şi de bun simţ”, a declarat acesta, potrivit Axanews.ro.

Primarul spune că acordarea pensiilor speciale este un „măr otrăvit” oferit de PSD pentru a cumpăra influența primarilor, în special a celor din mediile rurale și mici urbane. El a mai declarat că primarii, care oricum au salarii decente, vor beneficia și de pensii mai mari, pentru că și contribuția lor va fi una mai semnificativă.