Primele telefoane Nokia Windows Phones 7 vor fi lansate anul acesta
Nokia, încă cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, va lansa primele terminale prevăzute cu sistemul de operare Windows Phone 7 anul acesta, conform vicepreşedintelui pentru Europa, Victor Saejis.
Programate iniţial pentru lansare în anul 2012, telefoanele Nokia cu Windows Phone 7 vor fi lansate mai devreme. Victor Saejis, vicepreşedinte Nokia, a declarat în cadrul unei conferinţe că aparatele vor fi disponibile chiar de anul acesta. “Am unul chiar acum în buzunar, dar prefer să nu îl arăt deoarece este doar un prototip”, a declarat acesta la coferinţa Mobile Telecompaper.
Nokia intenţionează să lanseze primele terminale în Olanda, Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie, nu şi în Finlanda.
Windows Phone 7 de la Microsoft va înlocui propriul sistem al Nokia, Symbian, în condiţiile în care cota sa de piaţă pe segmentul smartphone s-a diminuat în detrimentul telefoanelor iPhone produse de Apple şi a dispozitivelor echipate cu sistemul de operare Android produs de Google.
Recent, Fitch a retrogradat Nokia, prezentă şi în România, la “BBB minus” de la “BBB plus” cu perspectivă negativă. De asemenea, o altă mare agenţie de rating, Moody’s Investors Service, a plasat ratingul Nokia sub supraveghere pentru o posibilă retrogradare.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





