Prima Casă 2016: bani mai puțini, dobânzi mai mici

Prima Casă 2016: bani mai puțini, dobânzi mai mici
Publicat de Ciprian Mailat la 5 decembrie 2015, 09:49

Plafonul pentru programul „Prima Casă” se suplimentează cu 200 de milioane de lei în acest an. Pentru anul viitor plafonul total de garanții va fi redus la 1,5 miliarde de lei, față de 2,5 mld. lei în 2015.

Pentru 2016, rata dobânzii va fi ROBOR+2%, față de ROBOR + 2,5% cât este în prezent.Celelalte condiții de creditare rămân neschimbate, inclusiv avansul de 5%, au mai spus oficialii din MFP.

Lansat în 2009, programul Prima Casă a fost motorul creditării ipotecare după declanșarea crizei economice.

Peste două treimi din creditele acordate în ultimii ani sunt cu garanții de stat. Au fost acordate 157.000 garanții, în valoare totală de peste 13 miliarde lei. Creditele Prima Casă reprezintă peste 50% din volumul creditelor imobiliare în derulare.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.