In opinia presedintelui Traian Basescu, economia romaneasca are in aceasta perioada trei mari probleme generate in principal de criza internationala: pierderea pietelor internationale, finantarea slaba a productiei si nivelul scazut ala calificarii fortei de munca.

Ca urmare a turneului sau pe la o parte dintre marii agenti economici din tara, Basescu a afirmat ca solutii exista, doar ca trebuie aplicate pentru ca aceste mari companii sa ramana pe piata. De exemplu, pentru Azomures, solutia presedintelui este realizarea unei intelegeri intre combinat si producatorii agricoli prin care acestia se angajeaza sa achizitioneze o anumita cantitate de ingrasaminte. Pentru combinatul siderurgic de la Galati este esential ca santierele navale sa isi contiue contractele pe care le au in derulare, pentur a putea utiliza materia prima produsa aici. In doua cazuri, solutiile au fost deja aplicate: in cazul Dacia a fost suspendata taxa auto, iar pentru Oltchim, deja s-a initiat procedura prin care combinatul va intra in posesia instalatiei de etilena si propilena din rafinaria Arpechim.

Referitor la finantare, presedintele a pus accentul pe necesitatea ca exportatorii sa poata beneficia de instrumente bancare prin care sa fie protejati de fluctuatiile cursului de schimb, pentru a nu avea pierderi la finalul ciclului de productie. In continuare, el a aratat ca o solutie pentru firmele de constructii care nu au acum contracte mari ar fi un program national de izolare termica a blocurilor vechi de locuinte. Atingand subiectul imobiliar, seful statului declarat ca asteapta cu nerabdare ca preturile caselor si terenurilor sa scada, deoarece „au atins un nivel prea mare”, sfatuind dezvoltatorii sa caute profituri mai mici. Ca argument, a tinut sa precizeze ca pentru casa de vacanta de 62 metri patrati cu doua camere, pe care si-a construit-o recent, a cumparat materiale de 26.000 lei.

In privinta educatieie, Traian Basescu a declarat ca marile companii i s-au plans de faptul ca tinerii angajati nu vin pregatiti pentru munca pe care o au de facut, si nu pot realiza „activitati de calitate”. Din acest motiv, el a sustinut ideea ca educatia sa se orienteze spre necesitatile de pe piata muncii.

Presedintele a tinut sa mai adauge ca s-a indreptat spre companiile mari, deoarece „IMM-urile sunt furnizori dependenti de activitatea companiilor mari. Astfel, marii agenti economici sustin mai multe locuri de munca decat proprii angajati”. In incheiere, Traian Basescu a declarat ca referirile agentiei Moody’s asupra unei posibile recesiuni in 2009 in Romania sunt reale, din punctul de vedere al existentei unui risc de intrare in recesiune. In opinia sa, totul depinde de deficitul bugetar pe care si-l va asuma urmatorul guvern.