Președintele Klaus Iohannis, în siguranță! Nu a fost nevoit să facă testul COVID-19 până acum

Președintele Klaus Iohannis, în siguranță! Nu a fost nevoit să facă testul COVID-19 până acum
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 7 octombrie 2020, 20:30

Președintele klaus Iohannis este în siguranță. Chiar șeful statului a făcut acest anunț. Nu a fost nevoit să facă deloc până acum testul COVID-19.

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, miercuri, că nu s-a testat pentru coronavirus deoarece nu a fost niciodată în situaţia ca medicii să-i recomande să facă acest lucru.

Președintele Klaus Iohannis, în siguranță

„Nu m-am testat fiindcă nu am fost niciodată în situaţia ca experţii, medicii să-mi recomande să fac acest test”, a spus şeful statului într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că respectă măsurile care se impun în actualul context, indicând purtatul măştii, distanţa şi igiena.

„Atunci pericolul scade foarte mult şi de aceea şi recomand românilor aceste măsuri. Eu cred în ele. Şi poate aţi văzut pozele de la întâlniri cu premierul, cu miniştri, totdeauna este o distanţă de trei-patru metri între noi, purtăm masca. Chiar în situaţia nefericită în care ar fi o persoană bolnavă, nu a fost niciodată cazul până acum, practic pericolul nu există, este redus aproape la zero. Acelaşi lucru şi în Consiliul European. A fost uşor de observat din poze că toată lumea a purtat măşti pe acolo, cu toate că normele în vigoare din Consiliu nu sunt de natură să oblige pe cineva”, a arătat Iohannis.

Şeful statului a afirmat că există un protocol în cazul său, dar nu a dorit să precizeze despre ce este vorba.

Premierul Ludovic Orban a solicitat luni dimineaţă testarea pentru coronavirus, după ce una dintre persoanele alături de care s-a aflat într-un platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv. El a avut săptămâna trecută o întâlnire de lucru cu preşedintele Iohannis şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Guvernul a anunţat că testul este negativ, iar prim-ministrul va rămâne în carantină până joi, de unde îşi va exercita atribuţiile, fără interacţiune fizică cu alte persoane. Orban va face joi un nou test pentru infecţia cu SARS-CoV-2, conform Agerpres.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.