Şeful statului s-a întâlnit, marţi, la Londra, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Marea Britanie, cu care a discutat despre evoluţiei crizei economie, despre măsurile pe care ţara noastră le-a luat şi despre îndeplinirea obiectivelor asumate în acordul cu FMI şi UE.

Cu acest prilej, preşedintele Băsescu i-a întrebat pe oamenii de afaceri britanici dacă au de recuperat arierate de la ţara noastră.

Unul dintre participanţi la întâlnire a declarat că are de recuperat 150.000 de euro, deoarece proiectul companiei sale, parte a unui consorţiu de firme străine şi locale, a fost întârziat doi ani. El a explicat că este consultant, iar firma sa era implicată în proiectul care vizează centura Bucureştiului.

Preşedintele Băsescu a replicat că este vorba de o sumă de bani mare, având în vedere că este o companie mică.

‘Ok. S-a notat. O să vorbesc cu ministrul transporturilor’, a mai spus Băsescu.

Un alt om de afaceri a afirmat că a avut un parteneriat cu Poşta Română, în urma căruia s-au adunat arierate semnificative.

‘Mi-e teamă că aici avocaţii vor avea ceva de spus. Din câte ştiu, managerii care au semnat acest contract sunt cercetaţi.Poate dacă veniţi la Bucureşti, avocaţii vă vor da unele informaţii folositoare despre cum a fost semnat acest contract. Cu siguranţă, declaraţiile dumneavoastră vor fi de folos investigatorilor pentru a stabili cum a fost semnat acest contract’, a conchis Băsescu.