”Noi am stabilit că vom lua în analiză toţi factorii din 2005 până în 2017, în evoluţie. Plecăm de la nivelul investiţiilor, costurile de mentenanţă , întreţinere, exploatare, numărul de angajaţi la momentul privatizării şi astăzi, tarifele de la momentul privatizării şi astăzi, dar şi felul în care au fost gestionate pieţele de energie, regimul în care a funcţionat pentru consumatorul care nu a ales să fie eligibilş, regimul lui în care s-a trezit cu costuri pentru că i-au fost acordate sau impuse de furnizorul de ultimă instanţă. Toate lucrurile astea reprezintă un cumul de analize în baza legislaţiei stabilită în ani de autoritatea de reglementare, deci e o muncă titanică”, a declarat preşedintele Comisiei de anchetă a ANRE, deputatul PSD Iulian Iancu.

El a mai spus că, la finalul anchetei, speră ca raportul să răpundă unor întrebări simple.

”Sunt costuri recunoscute incorect sau nu? Sunt prezentate date şi informaţiu care au fost prezentate de către instituţii ale statului român şi cu toate astea ele nu au fost operate? A fost o funcţionare în platformele de tranzacţionare incorectă, netransparentă? şi ştim că la consumatorul final nu pot fi recunoscute în preţul final decât acele costuri transparente. (Sper-n.r.) să vă putem spune la final dacă preţul a fost un preţ corect sau a fost un preţ influenţat, dacă au fost reglementări permisive sau au fost reglementări foarte corect întocmite. Deci la final vom putea da răspunsuri foarte clare”, a mai spus Iancu.

El a precizat că, la finalul anchetei, vor putea fi luate trei măsuri, respectiv modificarea legislaţiei primare, acolo unde se impune, solicitarea de modificare a legislaţiei secundare de autoritatea de reglementare şi ”înaintarea către Parchet a cazurilor care se dovedesc a fi infracţionale”.

De asemenea, Iancu a ţinut să puncteze că analiza nu se adreseaza numai actualei conduceri a ANRE.

”Noi facem analiza din 2005 până astăzi a modului în care este structurat preţul. Nu neapărat doar ANRE este un factor de influenţă. Punem întrebări legate şi de accizele, taxele, impozitele cu care este încărcată factuira la consumatorul final. Putem chema toţi factorii implicaţi din 2015 până azi, de la miniştri, secretari de stat, preşedinţi de Autoritate, reglementatori, directori generali de operatori , de transport, de distribuţie, de producţie… toţi cei implicaţi care au fost parte a unor decizii şi cunosc anumite elemente care au influenţat decizia”, a afirmat Iulian Iancu.

Preşedintele comisiei, Iulian Iancu, a precizat că următoare şedinţă va avea loc joia viitoare, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, fiind învitat la audieri.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat la începutul lunii septembrie că este nevoie de înfiinţarea unei comisii de anchetă în legătură cu preţul de la energie din ultima perioadă.

“Este bine să aflăm şi noi şi populaţia ce s-a întâmplat acolo şi care a fost jocul preţului la energie în ultima perioadă'', declara Liviu Dragnea.