Premierul a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor să identifice problemele din sistemul de sănătate
Premierul Viorica Dăncilă le-a solicitat miercuri miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor ca, până la sfârşitul acestei săptămâni, să identifice „problemele care apar în sistemul de sănătate” pentru a putea fi găsite soluţii.
"În cadrul acestei şedinţe vreau să rog pe doamna ministru al Sănătăţii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finanţelor Publice să identifice, până la sfârşitul acestei săptămâni, problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii", a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
Mai mult, Viorica Dăncilă le-a cerut celor trei miniştri să aibă, luni, o discuţie cu managerii spitalelor în care sunt probleme, pentru a fi identificate "soluţiile corespunzătoare".
"Luni să cheme managerii spitalelor în care avem probleme, pentru a avea o discuţie cu dumnealor şi a identifica soluţiile corespunzătoare, astfel încât acest subiect să poată fi închis", a mai spus Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





