„Suntem onorați să ne alăturăm acestui parteneriat care ne aduce mai aproape de obiectivul strategic pe care l-am conturat încă de acum 20 de ani – acela de a lega pe calea ferată Marea Nordului de Marea Chinei de Est”, a declarat Gruia Stoica, Președintele Grupului Grampet. 
Oficialii companiei estimează că aderarea la Ruta Trans-Caspica va conduce la dezvoltarea traficului intermodal atât în România, cât şi în ţările vecine.
„Prin acceptarea Grupului Grampet ca membru al TITR se finalizeaza construcția unei noi rute China – Uniunea Europeană. Practic, în acest coridor deschidem cinci ţări din comunitate (România, Ungaria, Bulgaria, Croaţia şi Austria), prin operatorii feroviari care fac parte din grup. Este o confirmare a faptului că şi în România sunt companii cu capital privat, capabile să participe în proiecte internaţionale complexe”, subliniază Sorin Chinde, directorul general Grup Feroviar Român. 
Gruia Stoica a manționat că această alianță poate transforma România într-o platformă logistică pentru Europa și Asia, generând în jur de 10.000 de noi locuri de muncă şi contribuţii la bugetul statului de peste un miliard de euro. 
Aderarea Grupului Grampet la TITR a fost anunţată în cadrul unui eveniment organizat de către Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi Asociația „Middle Corridor – Trans-Caspian International Transport Route”, la care au participat zeci de reprezentanţilor din industria de transport din România, precum şi membri şi parteneri ai Asociaţiei „Middle Corridor – Trans-Caspian International Transport Route”, inclusiv companii de profil din China, Kazahstan, Azerbaidjan şi Georgia. 
Ruta Internațională de Transport Trans-Caspică are o lungime totală de 9.500 de kilometri, dintre care 860 de kilometri traversează teritoriul României (Coridorul feroviar IV, pe relația Portul Constanța – Curtici). Inițiat de guvernele din China, Kazahstan și Azerbaidjan, proiectul își propune să dezvolte transportul multimodal care face legătura dintre China, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia și Europa. î

Principalul obiectiv al asociaţiei este simplificarea formalităţilor administrative prin asigurarea unui mediu competitiv şi oferirea de sprijin companiilor din diferite ţări, pentru dezvoltarea afacerilor acestora de-a lungul Coridorului Trans-Caspic. Alte detalii aici.
 


Te-ar putea interesa și: