În această campanie, KPMG pune faţă în faţă candidatul şi tehnologia, prin intermediul unui automat, care va putea fi utilizat în timp real de către studenţi, începând cu jumătatea lunii martie, informează un comunicat al companiei de consultanţă fiscal, scrie Agerpres.

Automatul va fi plasat, pe rând, în interiorul mai multor universităţi din Bucureşti, dar şi în cadrul evenimentelor de industrie la care compania va fi prezentă pe parcursul acestui an.

„Prin intermediul acestui automat, potenţialii candidaţi care intră în joc vor răspunde la un scurt chestionar personalizat care va face potrivirea între profilul lor şi rol. Un element de originalitate este dat de faptul că, odată parcurs chestionarul, automatul oferă candidaţilor o cutie personalizată care conţine o şosetă colorată, creată de un producător român; şoseta pereche urmând să fie primită la standul de prezentare a companiei, unde pot afla mai multe detalii despre oportunităţile de angajare existente în cadrul KPMG”, se arată în comunicat.

Nouă campanie de brand de angajator cu mesajul ‘Open for Talent’ încurajează exprimarea individualităţii, originalităţii şi personalităţii potenţialilor angajaţi şi aduce în prim plan o dimensiune importantă a brandului KPMG: flexibilitatea.

‘Open for Talent este semnalul dat de KPMG în România oamenilor îndrăzneţi care îşi doresc să dezvolte o carieră în domenii precum: audit, consultanţă fiscală, consultanţă juridică, consultanţă în afaceri, tehnologia informaţiei. Campania aceasta este una diferită faţă de cele pe care le-am lansat până acum şi asta pentru că ne-am dorit să mergem pe o idee originală, care să înglobeze felul nostru de a fi: deschişi către nou, către creativitate, către tehnologie, flexibili şi dornici de a lucra cu oameni cu personalitate, alături de care să putem creşte’, spune Mădălina Racoviţan, Partener KPMG.

Te-ar putea interesa și: