Prăpăd în Turcia! Autorităţile au arestat zeci de zeci de manifestanţi de 1 Mai
Recep Erdogan nu glumeşte. A făcut prăpăd în Turcia, chiar de 1 mai. A ordonat zeci de arestări. Manifestanţii au protestat pe străzi, deşi restricţiile legate de pandemiei sunt extrem de dure.
Poliţia turcă a arestat, sâmbătă, zeci de persoane care încercau să defileze de 1 Mai la Istanbul, în ciuda unei interdicţii de a manifesta impusă din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit AFP.
100 de manifestanţi, arestaţi
Cel puţin 100 de manifestanţi au fost arestaţi în timp ce încercau să ajungă în Piaţa Taksim, spaţiu obişnuit pentru contestări, precum şi în alte cartiere şi de pe popularul bulevard Istikal, au constatat corespondenţii AFP.
Poliţiştii au respins violent un grup, în timp ce alţii i-au târât pe manifestanţi. Potrivit Asociaţiei avocaţilor contemporani de la Istanbul, specializată în apărarea cazurilor sensibile din punct de vedere politic, au fost arestate 170 de persoane.
Turcia a impus lockdown strict din 29 aprilie din cauza celui de-al treilea val epidemic care a ucis un număr record de bolnavi în fiecare zi. Cel puţin 394 de persoane au murit de Covid-19 vineri, potrivit autorităţilor.
Arestările de Ziua Muncii sunt obişnuite în Turcia. Piaţa Taksim este locul adunărilor de 1 Mai, cu confruntări adesea, de când 34 de persoane au fost ucise aici pe 1 mai 1977, într-o perioadă agitată din istoria modernă a Turciei.
Cel puţin 11 persoane au fost arestate şi la Ankara, după ce au încercat să protesteze sâmbătă, au informat mass-media locale.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





