Poşta Română a donat zece tone de alimente sinistraţilor din judeţul Buzău
Poşta Română a donat, astăzi, în cadrul campaniei “Omenia topeşte nămeţii”, aproape zece tone de alimente de strictă necesitate şi apă minerală sinistraţilor din satele buzoiene Grebănu, Costomiru – comuna Pardoş, Pleşeşti – comuna Podgoria, grav afectate de căderile masive de zăpadă.
În cadrul campaniei s-au colectat aproape zece tone de alimente. Astfel, o tonă de ulei, 1.500 litri de apă şi sucuri îmbuteliate, o tonă de conserve şi peste o tonă de făină, mălai, orez, dulciuri, dar şi alte produse necesare oamenilor aflaţi în nevoie au fost împărţite de reprezentanţii Poşta Română.
Poşta Română a iniţiat de-a lungul timpului şi a participat la o serie de acţiuni de caritate şi colecte publice, fiind în tradiţia poştaşilor ajutorarea semenilor aflaţi în dificultate. În ultima campanie de întrajutorare, “Furia apelor oprită cu suflet”, poştaşii au reuşit, în luna august 2010, să strângă tone de alimente şi bunuri materiale pentru sinistraţii din zonele afectate de inundaţii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





