Directorul executiv al Porsche, Wendelin Wiedeking, şi directorul de finanţe al companiei, Holger Haerter, vor părăsi imediat grupul auto, a anunţat Porsche.

Locul lui Wendelin Wiedeking va fi luat de către directorul de producţie, Michael Macht, iar adjunctul acestuia va fi şeful diviziei de resurse umane, Thomas Edig.

Potrivit unui comunicat al companiei, Wiedeking a acceptat o primă compensatoare în valoare de 50 milioane de euro, în timp ce Harter va primi 12,5 milioane de euro.

Demisia CEO-ului Porsche a fost anunţată după o noapte de discuţii în cadrul consiliului director al companiei, cu privire la modalitatea de gestionare a datoriei imense, în valoare de peste 10 miliarde de euro, acumulate în urma încercării de preluare a 75% din acţiunile grupului Volkswagen.

Qatar, soluţia salvatoare

Consiliul Director a decis vânzarea unui pachet de acţiuni statului Qatar, rezultând o creştere cu cel puţin 5 miliarde de euro a capitalului Porsche. Această măsură vine în contextul în care discuţiile purtate cu Volkswagen pentru crearea unui grup auto integrat se apropie de final.

VW a lansat oferta de cumpărare a constructorului de automobile sport pentru suma de 8 miliarde de euro, potrivit presei germane.

Un palmares de succes, spulberat de criză

Wiedeking a devenit CEO al Porsche în anul 1992 şi a transformat compania dintr-un candidat la faliment în cel mai profitabil constructor auto înainte de apariţia crizei economice.

Succesul lui Wendelin Wiedeking a fost doborât de încercarea de a prelua cel mai mare constructor auto european, într-un moment inoportun. Porsche deţine acum 51% din titlurile Volkswagen.

 

Te-ar putea interesa și: