Raed Arafat va conduce Departamentul pentru situaţii de Urgenţă care va fi creat în cadrul MAI
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat va fi numit şef al Departamentului pentru situaţii de urgenţă care va fi creat în cadrul MAI în baza unei Ordonanţe de Urgenţă care va fi aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri, a declarat premierul Victor Ponta la începutul reuniunii Executivului.
"Avem un act normativ prin care îmbunătăţim sistemul de coordonare în situaţii de urgenţă în cadrul ministerului de Interne. Vom construi Departamentul pentru intervenţii la Situaţii de Urgenţă, departament care va avea în mod sigur în coordonare ISU, Inspectoratul General de Aviaţie, dar şi coordonarea operativă a ceea ce înseamnă Ambulanţă, unităţile de primiri-urgenţe. Deci, ceea ce practic are, în mod clar, în coordonare din prima secundă când avem situaţii de urgenţă.
Departamentul va fi sub conducerea unui secretar de stat şi evident cred că astăzi cel mai potrivit este domnul Arafat pe care-l voi şi numi astăzi în funcţie', a declarat premierul Victor Ponta.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





