PMB a achiziționat 100 de tramvaie. Nicușor Dan a semnat deja contractul în valoare de 200 milioane de euro
SURSA FOTO: Dreamstime
Primăria Municipiului Capitalei a trimis un comunicat de presă prin care informează că edilul Nicușor Dan a semnat un contract în valoare de 200 de milioane de euro pentru achiziționarea a 100 de tramvaie.
PMB a achiziționat 100 de tramvaie. Nicușor Dan a semnat deja contractul
Primarul General, Nicușor Dan, a semnat astăzi, 11 mai, împreună cu reprezentanții Astra Vagoane, contractul de achiziție a 100 de tramvaie, informează Biroul de presă al Primăriei Municipiului București.
”Facem un pas înainte în modernizarea transportului public: am semnat un contract cu valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, bani europeni, pentru achiziția a 100 de tramvaie.
Contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, în luna august a anului viitor, urmând ca, începând de la acel moment al livrării prototipului, să fie furnizate 4 tramvaie în fiecare lună.
Este vorba despre tramvaie cu lungimea de 36 de m, potrivite pentru București.
Dacă fosta administrație nu s-ar fi încăpățânat să insiste să dea în mod nelegal acest contract unei firme turcești (situație despre care s-a pronunțat și CNSC și Curtea de Apel București), am fi avut aceste tramvaie în Capitală începând cu vara anului 2020.
În felul acesta, semnând contractul astăzi, primul tramvai va veni la București în august 2022”, spune edilul Capitalei, Nicușor Dan.
Ce au nou aceste tramvaie
Cele 100 de tramvaie noi, din gama de 36 m, vor avea podeaua complet coborâtă, minim 5 uşi duble și vor fi dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii.
De asemenea, s-a solicitat ca tramvaiele să aibă o capacitate de cel puțin 220 de călători total, din care minim 56 pe scaune, să aibă nivel de zgomot redus și echipamente pentru validarea cardurilor.
Pentru persoanele cu dizabilităţi, care folosesc scaune cu rotile, se va prevedea o platformă rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală şi se vor amenaja 2 locuri speciale.
De asemenea, prin instalaţia IT care va echipa tramvaiele se vor oferi informații (audio-video) pentru călători, va exista o instalație de supraveghere video, precum și wi-fi.
Va exista și posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere și fixare rabatabil, care să nu ocupe spațiul destinat călătorilor atunci când nu este utilizat.
Sursă foto: Dreamstime
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




