În condiţiile în acre, cu excepţia Wall Street, toate pieţe de acţiuni din economiile dezvoltate au înregistrat scăderi de până la 24%, ca urmare a deteriorării preţului acţiunilor pentru majoritatea companiilor listate, cotaţiile pentru MasterCard şi Visa Inc. Au înregistrat cele mai mari creşteri din sectorul financiar-bancar pe plan mondial.

Astfel, preţul acţiunilor MasterCard a avansat cu 67%, în vreme ce cotaţia Visa a urcat cu 42%. Spre comparaţie, în acelaşi interval de timp, preţul acţiuniilor primelor trei bănci americane după active a scăzut într-un ritm cuprins între 20% şi 60%. Mai exact, JP Morgan a pierdut 24% din valoarea de piaţă, Bank of America s-a depreciat cu 60%, iar Citigroup a suferit un declin de 40%.

La nivel european, mari grupuri bancare au suferit de asemenea scăderi semnificative, de peste 50%. La finele şedinţei de tranzacţionare de ieri, 3 ianuarie, acţiunile Societe Generale înregistrau pe ultimul an o scădere de 58%, în vreme ce pentru Raiffisen Bank International declinul era de 50%, iar pentru Erste Group Bank de 60%. Totodată, azi acţiunile UniCredit au suferit o depreciere semnificativă, ceea ce a adâncit randamentul negativ pe ultimul an la circa 62%.

Datele statistice confirmă faptul că investiţia în acţiuni MasterCard şi Visa nu numai că ar fi protejat împotriva inflaţiei, dar ar fi adus randamente consistente în această perioadă de criză. În prima şedinţă de tranzacţionare din 2009, la NYSE (New York Stock Exchange), o acţiune Mastercard se putea cumpăra cu 160 dolari, în vreme ce preţul pentru o acţiune Visa era de 56 dolari. La trei ani distanţă,la finalul primei şedinţe din 2012, preţul acţiunilor Mastercard era de 368 dolari, iar pentru Visa cotaţia era de 103 dolari.