Planul lui Isărescu: Centrul Vechi să devină Wall-Street-ul Bucureștiului
Centrul Vechi trebuie să redevină centrul financiar bancar al Bucureştiului, iar Banca Naţională se străduieşte în acest sens, a declarat, miercuri, în cadrul unui simpozion de specialitate, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României.
‘Vrem din două motive: primul pentru că este bine pentru ţară şi al doilea pentru că am putea face ceva cu acest centru, cu bogăţia lui. Simţim, însă, că merge foarte greu. Refacerea istoriei este dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Nu mai pot încăpea în zonă sute de bănci ca la 1800. Atunci se făcea un alt fel de banking, cu multă hârtie. Computerele, comunicaţiile, ne-au introdus în altă lume, iar băncile se duc în alte părţi ale oraşului. Şi în New York, marile bănci au plecat de pe Wall Street, iar acolo au rămas mici reprezentanţe. Probabil că o tipologie asemănătoare va suferi şi centrul financiar bancar al Bucureştiului. Am refăcut trei palate până acum. Ne străduim să aducem instituţii financiare în Centrul Vechi, precum Fondul Naţional de Garantare. Vom continua cu eforturile noastre’, a menţionat Isărescu
BNR şi publicaţia ‘Istorie şi civilizaţie’ organizează, miercuri, la Bucureşti, simpozionul cu tema ‘Istorii financiare din Centrul Vechi al Bucureştilor’.
În cadrul evenimentului participă, pe lângă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, o serie de istorici şi academicieni, printre care Adrian Cioroianu, Dan Berindei, Ion Bulei şi Dinu C. Giurescu.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





