Un mausoleu global, in forma de piramida, cu inaltimea de aproape doua ori mai mare decat Empire State Building ar putea fi construit langa orasul Dessau din regiunea Saxonia (Germania).

Proiectul este unul controversat, iar daca va fi dus la bun sfarsit, oamenii de pe intreg globul vor putea sa-si faca o rezervare online pentru o urna funerara. Fiecare piatra piatra folosita la constructia mausoleului va contine cate o urna, iar daca cererea nu va fi le fel de mare pe cum se preconizeaza, dimensiunea structurii va fi diminuata.

Site-ul piramidei promite ca aici vor putea fi inmormantate persoane indiferent de nationalitate sau religie.

Fundatia Federala Culturala din Germania a sustintut pana acum o versiune simulata a acestui proiect. Mai mult, arhitecti renumiti cred ca aceasta constructie ar fi potrivita si ar putea aduce venituri insemnate.

Initiatorii proiectului, economistul Jens Thiel si scriitorul Ingo Niermann sunt de parere ca locul ales pentru constructie este unul potrivit, insa au precizat ca mausoleul poate fi pozitionat oriunde in lume, mai ales ca a starnit deja interesul la nivel international.

Acest proiect este sustinut si de renumitul arhitect olandez Rem Koolhaas, insa intampina reticente din partea localnicilor. Inafara de perspectiva unor noi locuri de munca si a turismului generat de piramida, sunt numeroase proteste in legatura cu aceasta “groapa comuna”. Totusi, sustinatorii piramidei incearca in continuare sa obtina aprobarile necesare din partea consiliului local din Dessau.

“Motivele prezentate pana cum de oponentii acestui proiect sunt foarte irationale”, a declarat Thomas Busch, artitect si totodata membru al consiliului local din Dessau. “Regiunea noastra nu-si poate permite sa piarda o astfel de idee”, a adaugat Busch.

Pe de alta parte, criticii proiectului sunt de parere ca patrimoniul UNESCO din regiunea Gartenreich Dessau-Woertlitz va fi pus in primejdie din cauza acestei piramide gigantice.