Băncile greceşti sunt grav lovite de creşterea creditelor neperformante, după şase ani de recesiune şi o rată a şomajului de 28%, cumulată cu o scădere a depozitelor pe măsură ce deponenţii şi-au scos banii din bancă sau i-au trimis peste hotare pe fondul îngrijorărilor cu privire la stabilitatea sistemului bancar elen.

Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, a precizat că anul trecut şi-a majorat provizioanele până la 660 milioane de euro pe măsură ce creditele neperformante au urcat până la 29,4% din portofoliu, de la 27,7% la finele celui de al al treilea trimestru.

'Continuăm cu curăţarea şi întărirea bilanţului prin derularea unei politici de provizioane conservatoare', a declarat directorul general de la Eurobank, Christos Megalou.

Eurobank este singura mare bancă grecească recapitalizată în întregime cu fondurile de la stat. În prezent statul elen controlează 95% din acţiunile Eurobank, după ce banca a fost recapitalizată cu resurse de la fondul elen de stabilitate financiară (HFSF).

Pe piaţa din România, în luna noiembrie 2003, Eurobank (Eurobank Ergasias) a devenit acţionarul majoritar al Bancpost. De atunci, grupul şi-a extins în mod constant prezenţa în România, ajungând la peste 3.000 de angajaţi şi o reţea teritorială de 240 de sucursale, zece centre regionale şi zece centre de afaceri.

Sursa: Agerpres