Piața muncii dă semne de revenire la nivelul pre-pandemic. Domeniile în care salariile au crescut cu aproape 50%
Sursă: Dreamstime
Piața muncii își reveine după lovitura primită din partea pandemiei de coronavirus. Potrivit unui raport realizat de BestJobs, există mai multe domenii în care salariile au crescut cu aproape 50% în primele șase luni ale acestui an.
După prima jumătate a acestui an, bilanțul pe piața muncii are rezultate consistente, ca urmare a creșterii activității angajatorilor și candidaților.
Digitalizarea, interesul pentru joburile remote, dezvoltarea profesională și bunăstarea angajaților și preferința pentru angajatori considerați stabili sunt principalele tendințe care s-au conturat pe piața locurilor de muncă, conform datelor înregistrate pe platforma de recrutare BestJobs în primele șase luni ale anului 2021.
Astfel, piața muncii începe să dea semne de revenire la nivelul pre-pandemic. În prima jumătate a anului, s-au înregistrat 4 milioane de aplicări pe platforma BestJobs. Domeniile care au atras cele mai multe aplicări au fost Vânzări, Financiar & Contabilitate, Management, IT & Telecom, Administrativ & Secretariat, Specialiști / Tehnicieni. La polul opus, domeniile care au înregistrat cel mai mic număr de aplicări au fost sectorul Juridic / Public, Medicină / Sănătate și Sport / Artă / Divertisment, însă contactarea și angajarea în aceste domenii au fost mai eficiente datorită specificului lor și a candidaților specializați:
Potrivit numărului de căutări realizate de utilizatorii platformei, cele mai căutate locuri de muncă au fost pentru poziții de Contabil (cu 23.142 căutări), Inginer / IT (cu 21.658 căutări), Șofer (cu 18.054 căutări) și Economist (cu 16.918 căutări).
De la începutul anului, angajatorii au publicat în total 150.000 de locuri de muncă noi pe BestJobs. Conform anunțurilor de recrutare, se caută angajați full-time (94%), din categoriile white collar (56%), blue collar (24%) și pentru poziții de management (20%). În vederea găsirii oamenilor potriviți pentru locurile disponibile, companiile au contactat 430.000 de candidați, din cei 1 milion activi pe platformă în prima jumătate a anului. Dintre aceștia, 24.000 au fost marcați drept angajați de către angajator.
Și în prima jumătate din 2021, cele mai mari salarii nete rămân în IT / Telecom, Medicină / Sănătate, Inginerie și Management, conform raportului BestJobs. Mai mult, s-au înregistrat creșteri salariale pentru toate domeniile de activitate, cele mai mari fiind în Agricultură & Zootehnie (cu 46% față de a doua jumătate a lui 2020), în Educație & Training (cu 43,8%) și în Administrativ & Secretariat (cu 39,3%). La polul opus, domeniile în care salariile au rămas aproape la același nivel cu 2020 sunt: Au pair / Babysitter / Curățenie (cu o creștere de doar 11%), Securitate & Militar (cu doar 5,1%) și Resurse Umane (cu doar 3,8%).
Angajații preferă joburi în companii pe care le consideră stabile
După un an marcat de incertitudine, angajații își doresc un job full-time, în cadrul unei companii care să le ofere siguranța locului de muncă, după cum declară 8 din 10 candidați.
Alți 55,8% își doresc să lucreze într-o companie privată, în special multinațională. Topul celor mai doriți angajatori este condus de Enel, urmat de Allianz Technology, Alpha Bank România, Deichmann și Continental Automotive.
Interes crescut pentru joburile care permit lucrul de oriunde
Interesul pentru joburile remote a crescut în aceste luni ale anului. Dacă în ianuarie s-au înregistrat 60.000 de căutări pentru oportunitățile care permit munca de oriunde, numărul lor a crescut la 100.000 de căutări în luna iunie a acestui an. Și dintre candidații activi pe platformă, tot mai mulți se orientează către joburile remote. Astfel, doar 25.000 de candidați căutau un astfel de job în ianuarie, iar numărul lor a ajuns la 40.000 în luna iunie.
Lucrul de la distanță rămâne și în topul preferințelor celor care au deja un loc de muncă. 82% dintre respondenții unui sondaj BestJobs au spus că ar recomanda acest mod de lucru și cunoscuților, 67% dintre angajații părinți declară că s-au adaptat foarte bine în acest sistem și alți 64% și-ar dori să continue să lucreze o parte din timp de acasă și după ce trece pandemia. Pentru 72%, echilibrul între viața de familie și cea de la job este mai ușor de ținut de când lucrează de la distanță, iar 67% au declarat că nu s-ar mai întoarce la birou.
Dezvoltarea profesională și programul redus – printre cele mai dorite beneficii de la angajatori
Mai mult de un sfert dintre angajați (27%) luau în considerare la începutul anului 2021 să își schimbe locul de muncă din cauza lipsei oportunităților de dezvoltare profesională. Printre beneficiile pe care angajații și le doresc de la companii sunt: bonusuri de performanță (58%), programe de dezvoltare profesională (48%) și asigurări de sănătate private (24%).
Pentru 41% dintre angajații care au copii, programul redus măcar o zi pe săptămână ar reprezenta principalul beneficiu dorit. În plus, 78% dintre angajații care au răspuns sondajului BestJobs au declarat că un program de muncă redus nu le-ar afecta productivitatea.
Care sunt așteptările pentru următoarea jumătate de an
Previziunile BestJobs pentru următoarea jumătate de an includ continuarea muncii de la distanță și creșterea interesului pentru oportunitățile de lucru remote, schimbarea modului de evaluare a productivității angajaților, adaptabilitatea și capacitatea de reinventare profesională, prin învățare continuă și adoptarea de noi tehnologii și procese.
Nu în ultimul rând, câștigă tot mai mult teren joburile part time sau cele cu program flexibil, proiectele de freelancing și joburile de tip proiect pe perioadă determinată. Astfel, în curând, pe lângă munca de oriunde, putem vorbi, de asemenea, de program neconform și munca prestată punctual, în baza contractelor fixe.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





