Astfel, dacă volumul primelor brute subscrie la nivel de 2011 a fost de 7,9 miliarde lei, în ușoară scădere (4,3%) față de 2010, veniturile intermediarilor din piața de borkeraj au înregistrat o creștere de 11%, cu un nivel total de 596,5 milioane de lei venituri. După cum a araătat Buzoianu, intermedierile brokerilor din asigurări sunt cu atât mai importante pentru evoluția pieței asigurărilor cu cât, ponderea primelor intermediate în total prime brute subscrise a crescut constant, de la 30% în 2008 la 38,53% în 2011.
“Aceste aspecte pozitive ale evoluției pieței de brokeraj demonstrează că rolul tradițional al brokerilor a progresat și responsabilitățile lor s-au multiplicat. Dincolo de rolurile de negociator al condițiilor contractuale de asigurare pentru clienți și potențiali asigurați, este foarte important ca brokerii să-și consolideze rolul pe care îl au în protecția intereselor asiguraților, motiv pentru care CSA analizează un set de modificări pentru norma privind petițiile și soluționarea acestora”, a concluzionat Buzoianu.
Piața asigurărilor scade, veniturile brokerilor de asigurări cresc

21 martie 2012, 12:29
Ultima modificare în 21 martie 2012, 14:29
După cum arată cifrele statistice prezentate de Constantin Buzoianu, președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), cu ocazia congresului național al brokerilor de asigurare, intermediarii din asigurări câștigă chiar și pe timp de criză.