După o perioadă de scădere constantă în ultimii 8 ani, comerțul ilicit crește cu 27% în ultimele două luni. În acest context, Philip Morris International donează două drone tip UAS, sistem de aeronave fără pilot, pentru supravegherea frontierei.

Cu ajutorul noilor echipamente, peste 500 km de graniță supuși încercărilor continue de trecere frauduloasă cu cantități semnificative de produse de contrabandă vor putea fi supravegheați cu o mai mare ușurință.

„Contracararea acestui fenomen este un obiectiv prioritar nu numai al Poliției de Frontieră, al tuturor structurilor cu atribuții în domeniu din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. La nivelul Poliției de Frontieră au fost dispuse o serie de măsuri menite să eficientizeze activitățile de prevenire și combaterea acestui fenomen, cum ar fi intensificarea acțiunilor în sistem integrat, utilizarea la capacitate maximă a dispozitivelor de supraveghere a frontierei de stat, precum și îmbunătățirea analizelor de risc.

Aceste activități presupun inclusiv acțiuni coordonate cu autoritățile din celelalte state membre, precum și Agențiile Uniunii Europene. Reafirm că Poliția de Frontieră a confirmat că îndeplinește standardele corespunzătoare pentru protecția frontierelor externe ale spațiului Schengen.”, a declarat Bogdan Despescu, Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Chestor general de poliție.

Autoritățile iau măsuri să combată comerțul ilicit cu țigări

Achiziția noilor echipamente de supraveghere este rezultatul celei de-a treia runde de finanțare a programului PMI IMPACT. Este o inițiativă globală ce sprijină proiecte care au scopul să combată comerțul ilicit și consecințele negative ale acestuia. Până acum, în România, pentru finanțarea proiectelor din cadrul PMI IMPACT au fost investiți peste 3.300.000 de dolari.

„Aceste echipamente vor crea avantajul unei supravegheri eficiente prin acoperirea unor zone de până la 150 km, crescând semnificativ timpul de reacție prin planificarea strategică a echipajelor, care pot interveni cu celeritate, complementar mijloacelor de supraveghere deja existente. Astfel, noua tehnică se va alătura celor 38 de aeronave fără pilot aflate deja în dotarea instituției noastre.

Primele 7 au intrat în dotare în anul 2018, fiind completate de alte 26 în anul 2022 și încă 5 în anul 2023, prin contracte de achiziție și donații. Toate aceste echipamente și investiții răspund noilor provocări cu care ne confruntăm, dar și politicilor europene de îmbunătățire a standardelor administrative.

Acestea completează în mod firesc capacitatea operativă și strategică a instituției care aduce după sine întărirea securității la frontierele României, dar și la frontierele externe ale Uniunii Europene.”, a declarat Cornel-Laurian Stoica, Inspector general al Poliției de Frontieră, chestor de poliție.

Drone speciale în valoare de aproape 700.000 de dolari

Prin PMI Impact, Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) a beneficiat de prima rundă de finanțare PMI IMPACT în valoare de peste 1.500.000 de dolari.

SELEC este singura organizaţie din sud-estul Europei care acţionează în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere, la nivel operaţional.

Aceasta care reunește autorităţile cu atribuții de control din cele 11 state membre, printre care și țara noastră.

Philip Morris România a donat două drone speciale în valoare de aproape 700.000 de dolari

„Astăzi suntem onorați să finanțăm achiziția a două drone speciale în valoare de aproape 700.000 de dolari. Acestea vor fi folosite de Poliția de Frontieră în zonele greu accesibile de la granițele țării, cu scopul combaterii comerțului ilicit cu produse, inclusiv cu țigaretei. Parteneriatul dintre marile companii din industrie și autoritățile de control a dus la scăderea cu 54% a comerțului ilicit în ultimii 8 ani.

Cu toate acestea, ieri a fost dată publicității o cifră care ne îngrijorează pe toți: trendul pe care l-am observat în ultimii 8 ani a fost pentru prima dată inversat: în primele două luni am observat o creștere cu 27% a comerțul ilicit. Această cifră este un semn că nu trebuie să lăsăm niciodată garda jos în ceea ce privește combaterea acestui fenomen infracțional și că trebuie să întărim colaborarea dintre companiile din industrie, autoritățile de control și populație.

În acest context, domnule Secretar de Stat, domnule Chestor, vreau să vă asigur că veți continua să aveți în Philip Morris International, în Philip Morris și în colegii mei parteneri de nădejde pentru combaterea contrabandei și a comerțului ilicit.”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

În cea de-a doua rundă de finanțare, peste 1.200.000 de dolari au mers în parteneriatul cu Inspectoratul General al Poliției Române. Banii sunt folosiți pentru achiziționarea de echipamente de patrulare și detectare a tutunului ilicit.

Se mai utilizează și la activități locale de formare și coordonare, cu scopul destrămării rețelelor infracționale de contrabandă de la granițele cu Ucraina, Moldova și Serbia.