Proaspăt lansat, getlokal.ro este cel mai nou site cu conținut generat de utilizatori care pune în dialog oamenii cu localurile lor preferate. Cu accent pe viața socială, timp liber și lifestyle, site-ul se adresează celor care înţeleg ca decizia cea mai potrivită de going-out se ia ținând cont și de sfaturile și recomandările făcute de ceilalți.  

Getlokal.ro va pune accent pe servicii şi locuri destinate petrecerii timpului liber- unicitatea sa constă în faptul că 90% din conţinutul său este generat de utilizatori, fiind o sursă de comentarii, opinii și fotografii autentice. Cu ajutorul acesteia, clienţii vor primi răspunsuri la întrebări precum: care e cel mai bun restaurant italian din oraş sau poate cel mai bun gulaș din Centrul Vechi, cea mai fierbinte petrecere care are loc weekendul următor, cel mai bun loc de jucat tenis şi multe alte informaţii de acest tip.

Clienţii vor putea să-şi spună părerea cu privire la un local vizitat, ajutând astfel la promovarea sau, din contră, la evitarea acestuia. Platforma va conţine recenziile, articolele, comentariile, fotografiile şi voturile primite de fiecare local în parte şi va fi disponibilă în varianta pentru desktop, mobil dar şi ca aplicaţie destinată telefoanelor cu sisteme de operare iOS şi Android – și functionează ca o legătură reală între consumatori şi afaceri.

„Scopul getlokal.ro este să pună laolată oameni obișnuiți – simpli consumatori sau clienți de localuri – și proprietarii afacerilor din zona de going out și nu numai, prin oferirea unei baze de date completă împreună cu opiniile utilizatorilor și facilități care te ajută să iei o hotărâre bună repede. Deciziile bune sunt subiective dar primul pas în a face o alegere bună e cel de a cunoaște toate opțiunile disponibile – și cu asta ne ocupăm noi – să îți arătam totul așa cum este, bun sau rău.” – Mihai Dragomirescu, Business Development Manager getlokal.ro.

„Noi, la Getlokal, credem că noile mijloace de socializare au schimbat fundamental modul de comunicare între companii şi clienţi şi punem accent pe opiniile fiecărei persoane în parte. Sunt încrezător în evoluţia Getlokal în România, iar cifrele după 9 luni de prezenţă în Bulgaria ne arată că este o platformă de succes.

Până în prezent, Getlokal Bulgaria a atras peste 40.000 de business-uri şi mii de review-uri au fost publicate de cei peste 2000 de utilizatori activi. Intenționăm să lansăm Getlokal foarte curând şi în alte ţări din regiune.” a adăugat Nick Saunders, CEO Getlokal.