"Produsele chimice au revenit în prim plan", a declarat miercuri directorul financiar de la Royal Dutch Shell, Simon Henry. "Petrochimia a mers foarte bine", a declarat la rândul său directorul financiar de la compania petrolieră franceză Total SA, Patrick de la Chevardiere.

În perioadele în care preţul petrolului şi gazelor naturale era unul ridicat, operaţiunile de petrochimie erau doar o notă de subsol în bilanţurile giganţilor petrolului. În prezent însă, când majoritatea marilor companii petroliere pierd bani de pe urma diviziilor de explorare şi producţie, petrochimia a devenit una dintre cele mai importante, dacă nu cea mai importantă, sursă de venituri. Explicaţia este dată de faptul că preţurile mici la gaze şi petrol care provoacă pierderi diviziilor de explorare şi producţie înseamnă materii prime mai ieftine şi profituri mai mari pentru operaţiunile din petrochimie.

Un exemplu este tocmai situaţia de la Exxon Mobil, cea mai mare companie petrolieră din lume. În primul trimestru, divizia de petrochimie a fost responsabilă pentru aproape 75% din profitul de 1,8 miliarde de dolari raportat de grupul american. Comparativ, în urmă cu doi ani, când petrolul se tranzacţiona la peste 100 de dolari barilul, divizia de petrochimie a fost responsabilă pentru mai puţin de 13% din profitul de 7,8 miliarde de dolari înregistrat în primul trimestru din 2014 de Exxon Mobil.

Situaţia a fost similară la toate marile companii petroliere, inclusiv Shell Total şi British Petroleum, în primul trimestru.

Chiar dacă odată cu revenirea preţurilor la petrol şi gaze, marjele din petrochimie vor începe probabil să scadă, directorii companiilor petroliere cred că operaţiunile de petrochimie vor profita de pe urma faptului că cererea pentru plastic pe pieţele emergente rămâne puternică, în condiţiile in care tot mai multi oameni intra în rândul clasei mijlocii. Şi mai important este faptul că giganţi precum Shell şi Exxon au investit în noi facilităţi de producţie, sau au retehnologizat unele existente, pentru a profita de abundenta unui produs colateral al boom-ului industriei de şist din Statele Unite, etanul. În loc să utilizeze produse rafinate mai scumpe, precum nafta, ca materii prime pentru fabricile petrochimice, ele folosesc direct etanul, mai ieftin.

SURSA: Agerpres