Peste 80 de milioane de adulți din statele membre ale UE au consumat droguri
Canabis/SURSA FOTO: Dreamstime
Peste 80 de milioane de adulți din statele membre ale Uniunii Europene au consumat droguri, iar canabisul rămâne cea mai consumată substanță dintre toate, arată „Raportul european privind drogurile: tendinţe şi evoluţii”.
În cursul zilei de marți, la un eveniment organizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) care a avut loc la Palatul Parlamentului a fost prezentat „Raportul european privind drogurile: tendinţe şi evoluţii”.
Conform documentului, milioane de adulți din Uniunea Europeană au consumat cel puțin odată un drog ilegal. Mai exact, conform raportului făcut public în cursul zilei de astăzi, se estimează că 83,4 milioane de adulţi, cu vârste cuprinse între 15-64 de ani din Uniunea Europeană au consumat un drog ilegal.
Menționăm faptul că acest număr înseamnă 29%. Dintre aceștia 50,5 milioane sunt bărbați în timp ce alte 33 de milioane de persoane care au consumat cel puțin odată un drog ilegal sunt femei.
Cea mai consumată substanță, canabisul
Totodată, raportul evidențiază și faptul că cea mai consumată substanță a rămas canabisul, 22 de milioane de adulţi europeni raportând acest consum.
Studiul a fost prezentat online de Marica Ferri, şeful Departamentului Sănătate Publică – Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie EMCDDA, iar potrivit acesteia, drogurile stimulante sunt a doua categorie raportată cel mai frecvent. Estimările arată că doar în ultimul an, 3,5 milioane de adulţi au consumat cocaină, în timp ce alte 2,6 milioane au consumat MDMA, iar alte două milioane de persoane au consumat amfetamine.
În același timp, conform datelor colectate la nivel european și publicate în raport, aproximativ un milion de europeni au consumat heroină sau alt opioid ilegal în ultimul an, opioidele având în continuare cea mai mare pondere a efectelor nocive atribuite consumului ilicit de droguri.
Globalizarea stimulează inovarea în domeniul traficului de droguri
Sursa citată precizează că marea majoritate a persoanelor care au probleme legate de consumul de droguri vor continua să facă acest lucru. „Este important de reţinut că majoritatea persoanelor cu probleme legate de droguri vor consuma o serie de substanţe”, concluzionează autorii raportului.
Raportul mai arată și că un factor important în acest sens este reprezentat de globalizare, care continuă să stimuleze inovarea în domeniul traficului şi al producţiei de droguri În același timp, războiul din Ucraina are și el un rol important, sporind incertitudinea situaţiei drogurilor în Europa.
În ceea ce privește situația din România, raportul prezentat astăzi arată că, potrivit estimărilor, în anul 2020 au fost înregistrate 1,0-1,7 cazuri la 1.000 de locuitori de consum de opioide de mare risc, fiind admise la tratament 838 de persoane.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





