Peste 700.000 de români au restanţe la bănci
Numărul restanțierilor la bănci din luna iunie a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 21 de luni.
Explicația ar fi, potrivit specialiștilor, că datornicii au preferat să amâne plata ratelor pentru a pleca în vacanță.
Astfel, 700.000 aveau restanțe la sfârșitul lunii iunie, cel mai ridicat nivel fiind înregistrat în august 2013, notează știri.tvr.ro.
Fața de luna anterioară, numărul restanțierilor a crescut cu 2%, iar valoarea totală a depășit 11 miliarde de lei.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





