Peste 3.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani au fost programați pentru vaccinare

Peste 3.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani au fost programați pentru vaccinare
Publicat de Valentina Drăgoi la 2 iunie 2021, 20:40

De miercuri, copiii cu vârsta de 12 ani se pot vaccina și ei, iar părinții s-au ocupat deja de înscrierea acestora. Potrivit ultimelor informații, peste 3.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani au fost programați pentru vaccinare.

Autoritățile informează că miercuri, până miercuri la ora 16.45 au fost programate 3.634 de persoane din categoria 12-15 ani. De menționat este faptul că, toți copiii cu vârsta de 12 ani şi peste se pot vaccina de miercuri împotriva COVID-19, potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook a Platformei naţionale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

În acest context, platforma de programare a fost optimizată şi permite programarea copiilor cu vârsta de 12 ani şi peste prin contul părinţilor sau a tutorelui legal. În ceea ce privește schema de vaccinare și modalitățile de programare, acestea sunt similare ca în rândul persoanelor adulte.

Singurele modificări speciale sunt faptul că, pentru vaccinarea copiilor cu vârsta de 12 ani şi peste este obligatorie acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către tutorele legal.

Eficacitatea vaccinului la copii a fost maximală

De menționat este faptul că, vaccinul autorizat pentru copiii cu vârsta de 12 ani şi peste este Comirnaty produs de BioNTech Pfizer. În ceea ce privește eficacitatea acestuia, din studiile efectuate, rezultatele au confirmat un profil de siguranţă şi o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid, a vorbit și el despre debutul campaniei de vaccinare în rândul copiilor. Potrivit acestuia, cei care se vaccinează trebuie să fie însoțiți de părinți sau de tutorele legal.

Totodată, acestea și-a exprimat mulțumirea pentru faptul că unii părinți și-au programat deja copiii la vaccin.

„A debutat în mod oficial etapa de vaccinare a copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani în toate centrele de vaccinare din țară unde este distribuit vaccin produs de BioTech – Pfizer. Știm că persoanele se pot vaccina fie prin prezentare directă, fie prin programare. Mă bucur că o parte dintre părinți a ales să facă programarea în platformă, pentru că în felul acesta putem asigura și un interval orar, dar și garanția că vom primi doza respectivă”, a spus Valeriu Ghoerghiță.

Amintim faptul că, în grupul copiilor care au fost vaccinaţi nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinaţi. Rezumatul Caracteristicilor Produsului Comirnaty produs de BioNTech Pfizer poate fi consultat aici.

Totodată, persoanele interesate pot afla mai multe despre vaccinul Comirnaty produs de BioNTech Pfizer aici.

Chestionarul de triaj poate fi descărcat aici, iar formularul de exprimare a acordului informat din partea părinților sau a tutorelui legal pentru minori se poate descărca aici.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.